Cea mai veche tornadă pentru care avem o descriere este din 1603 și s-a produs la Cluj
Actualitate by Actual de Cluj - nov. 20, 2023 0 216
Tornada este o furtună violentă, periculoasă și super-spectaculoasă, dar multe zeci de ani nu a fost recunoscut faptul că se pot produce și în România tornade. Lucrurile s-au schimbat și acum știm că istoria tornadelor în România este îndelungată. Care au fost cele mai distructive tornade pe la noi și cum au fost descrise? De ce Făcăeni a fost un episod uimitor? Cum se formează tornadele?
De la 1603 la 2022 avem date despre 195 de tornade produse în România, peste două treimi dintre cele fiind produse în mai, iunie și iulie. 27,2% dintre ele s-au produs în luna iulie, iar 26,7%, în luna aprilie. Peste 70% dintre tornade pot fi încadrate laF0 sau F1 pe scara Fujita și numai 8% dintre cele 71 de tornade ce pot fi încadrate sunt la F3.
Tornada este un vârtej de vânt extrem de violent, devastator, dar cu arie de acțiune restrânsă, adesea însoțit de ploi torențiale. Este nevoie să existe trei condiții de bază pentru ca o tornadă să se producă: instabilitate atmosferică, umiditate și un mecanism de declanșare care să ridice în altitudine aerul de la suprafață.
Cea mai veche tornadă pentru care avem o descriere este din 1603 și s-a produs la Cluj, fiind descoperită de Ottilia Rusz de la Administrația Națională de Meteorologie.
Iată descrierea acelui eveniment, conform hotnews.ro:
”Brusc, s-a ivit un „vânt rotitor” (după înmormântarea comandantului Golnitz – probabil tocmai din cauza acestui eveniment a rămas documentată această furtună). Mai întâi nori negri și grei au acoperit cerul, după aceasta s-a iscat un vânt distrugător, începând să rupă acoperișurile, lucrurile antrenate în aer s-au ciocnit ca într-o adevărată luptă. A fost însoțit de tunete și fulgere și urmată de o rupere de nori (în descrierea furtunii sunt folosiți termeni precum: „o putere de necrezut”, „frenetic”, „cer aproape de destrămare”, „incredibil de furios”, „fără măsura”. Sursa: Szamosközy I., 1977: Erdély története, [1598–1599, 1603]. Budapest, pag. 358-359K23.
