Închide

Cea mai mare universitate din țară, 75 de ani de la întoarcerea la Cluj, prima dată când la Cluj se predă în două limbi în universități

Educaţie by Actual de Cluj - mai 29, 2020 0 183

Cea mai mare universitate din țară după numărul de studenți aniversează 75 de ani de la revenirea Universității Regele Ferdinand I la Cluj și de la înființarea Universității din Cluj cu limba de predare maghiară.

În 28 mai 1945 apărea în Monitorul Oficial Decretul-Lege nr 406 pentru revenirea la locurile lor a instituților școlare din Ardealul de Nord potrivit căruia „Universitatea, ”Regele Ferdinand”, actualmente cu sediul la Sibiu, cu toate institutele anexe (…) se reîntorc pe ziua de 1 Iunie 1945 la locurile lor, ocupându-și toate localurile ce au avut”.

În aceeași dată, Decretul-Lege nr 407 pentru înființarea la Cluj a Universității cu limba de predare maghiară prevedea, la art. 1, că ”se înființează la Cluj, pe data de 1 Iunie 1945, o Universitate de stat, cu limba de predare maghiară”. ”Era pentru prima dată când la Cluj, orașul considerat capitala Ardealului, este acceptată existența simultană a două universități cu limbile de predare română și maghiară”, anunță universitatea din Cluj.

Astfel, în perioada 1872-1918 la Cluj a existat doar Universitatea Francisc Iosif (Ferenc Jozsef), cu limba de predare maghiară, între 1919 și 1940 – doar Universitatea Regele Ferdinand I cu limba de predare română, iar între 1940 și 1944 – din nou Universitatea Ferenc Jozsef cu limba de predare maghiară.

Cele două universități se vor uni în 1959 sub numele ”Universitatea Babeș-Bolyai”. UBB este astăzi cea mai mare universitate din țară după numărul de studenți.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags

Articole similare