Închide

Ce spune Compania de Transport despre autobuzul care a luat foc ieri în Gheorgheni

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - apr. 27, 2017 2 1476

Directorul Companiei de Transport Local (CTP) Cluj, Liviu Neag a declarat că autobuzul care a luat foc ieri în cartierul Gherogheni avea reviziile la zi, dar că incendiul s-a produs exclusiv din culpa șoferului. De aceea, a apreciat oficialul, oamenii n-au de ce să fie îngrijorați când circulă cu autobuze second-hand.

Detalii despre incidentul de ieri:

VIDEO Autobuz în flăcări în cartierul Gheorgheni

„Mijlocul de transport în comun venea dinspre Calea Turzii spre Cipariu. În Cipariu – Titulescu, unde au coborât majoritatea călătorilor, s-au sesizat scântei în zona din spate a autobuzului. Șoferul a tras pe drepta și a folosit stingătorul. Potrivit protocolului  a anunțat baza iar revizorul l-a anunțat că va veni remorcherul. Având în vedere că ajunsese aproape de capătul de linie, nu știu ce a fost în capul său, a ridicat capota și a dorit să pornească. Când, cu plusul de oxigen, motorul s-a aprins. Este șofer la noi de peste 3 ani. Nu înțeleg de ce n-a respectat procedura de depanare. Noroc că în jurul său erau controlori de trafic care împreună au reușit să gestuoneze situația, au fost chemați pompierii și incendiul a fost stins. Există înregistrări pe camere în care spune că voia să meargă către spălătorie unde exista apa ca să stingă motorul aprins”, a subliniat Neag.

Potrivit directorului CTP Cluj, peste tot în lune se circulă și cu mijloace de transport în comun noi, și cu mijloce de transport second-hand. „Nimeni n-are de ce să fie îngrijorat. Noi facem periodic revizii, cel puțin o dată pe lună. Dacă șoferul stăpânea problema, nu ajungeam la incendiu. Am fost foarte supărat, dar asata0i viața, luăm de la ea și ce-i bun și ce-i rău. Bine că s-a intervenit prompt și lucrurile au intrat în normal”, a mai adăugat oficialul.

 

 

2 comentarii

  1. Incredibil cat poate sa minta individul asta pe nume Liviu Neag! Acum a dat vina pe sofer in loc sa recunoasca faptul ca ii obliga pe soferi sa conduca niste rable sinistre de pe vremea lui Pazvante. Si mai are tupeu sa minta ca peste tot in lume circula autobuze second hand. Pai strainezii ni le trimit noua cand sunt vechi si uzate, nu stau ei sa-si ia autobuze la mana a doua

  2. Tovarase neag tu minti asa cum respiri. Asta nu-i prima epava de autobuz care a luat foc si nici n-a fost vina soferului. A fost vina ta si a rudelor tale pe care le-ai angajat la ctp ca masinile aea nu au fost verificate.

    PS: tov neag sa-mi arati orasele din Germania, Franta, Olanda, UK, Tarile Scandinave etc care apeleaza la autobuze second hand si promit sa ma impusc. Pana atunci asta e cea mai crunta minciuna pe care am auzit-o si le recomand ziaristior sa te verifice si sa vada ce impostor esti.

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.