Închide

Ce poți face anul acesta la primul festival comunitar dedicat celului mai mare cartier din Cluj

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - mai 13, 2018 0 402

ZILELE MĂNĂȘTURULUI vor avea loc între 18-20 mai. Este vorba despre primul festival comunitar din Cluj dedicat unui cartier și nevoilor sale. Manifestarea a ajuns la a șasea ediție și este oraganizată de Grupul de inițiativă cetățenească pentru Mănăștur împreună cu Asociația Colectiv A în cadrul Zilelor Clujului. La ediția de anul acesta, organizatorii au pregătit concerte în cartier dar și ateliere, expoziții, prezentări și dezbateri. Ei spun că le este din ce în ce mai greu să suțină financiar manifestarea.

”În acest an am continuat să îl organizăm, în ciuda luptei pentru sustenabilitate, fiindcă ne dorim cât mai mulți cetățeni activi care încep tot mai mult să devină propriile voci ale cartierelor în relație cu vecinii lor, cu autoritățile și cu actorii privați. În acest an continuăm cu activitățile dedicate tuturor vârstelor, punând accent pe talentele locale, pe educație urbană, pe lucrul inter-generații, pe ideea de dezbatere asupra muncii inițiativei noastre dar și a situației urbanistice din cartier. În acest an nu dorim o explozie de entertainment (cum vedem în centrul orașului), ci mai degrabă câteva zile relaxare acasă, în cartier, în care ne reîntâlnim într-un cadrul familiar cu vecinii, degustăm bunătăți, ne vedem copiii pe scenă și ne gândim sincer la viitorul orașului nostru”, au transmis organizatorii.

Zilele Mănășturului sunt programate între 18 și 20 mai iar evenimentele vor avea loc în zona La Terenuri, de-a lungul Pârâului Calvaria și la Cinema Dacia. Organizatorii sunt Colectiv A, inițiativa La Terenuri-Spațiu Comun în Mănăștur și Grupul de inițiativă pentru Mănăștur. Festivalul comunitar este cofinanțat de AFCN, Fondul pentru Democrație, Centrul Cultural Clujean, Primăria Cluj.

Care este PROGRAMUL OFICIAL

VINERI, 18 MAI
17.00 – 21.00
Cinema Dacia și Aleea de legătură cu zona La Terenuri

Ateliere pentru copii cu Firul Ariadnei
Ateliere pentru liceeni: SexEd
Ateliere de grafitti cu Kero Zen, Raw Cocu și liceeni din cartier
Ateliere pentru cetățeni activi
Biblioteca Mobilă

SÂMBĂTĂ, 19 MAI
12.00 – 18.00
La Terenuri și pe Aleea de legătură cu C.Dacia

Ateliere pentru copii cu Firul Ariadnei
Mini-Aleea Terapeutica ZEM Center
Ateliere pentru liceeni: SexEd
Ateliere de peisagistică: grădini verticale
Târg de bunătăți locale
Piața plantelor libere (Comunitatea iubitorilor de plante de apartament)
Mai știm să croșetăm? Expoziție de mileuri și alte minuni croșetate
Jocuri și activități Sportive:
– Demonstrație Delta Club Taekwon do, copii și adulți
– Demonstrație Napoca Jiu Jitsu Academy, autoapărare
Prim Ajutor pentru cei mari și cei mici, cu Super Eroi Medicali

17.00-19.30
Cinema Dacia, aleea de legătură și zona La Terenuri

Ateliere, Expoziții, Prezentări și Dezbateri:
– Rezultatele proiectului „Pârâul nostru de La Terenuri” (cu susținerea Centrului Cultural Clujean)
– Prezentare „6 ani în cartier” – cercetare asupra nevoilor cartierului, implicării inițiativei noastre cât și perspective de viitor
– „Un Parc pentru Cartier, un Parc pentru Oraș” – dezbatere asupra viitorului parcurilor din cartiere cu inițiative din zona La Terenuri Mănăștur, Parcul Feroviarilor, Parcul Între Lacuri Gheorgheni și râul Someș
– „Ce fel de noi construcții dorim în cartiere?” Atelier pentru cetățeni activi cu invitați din domeniile arhitecturii, urbanismului, dreptului urban și cetățeni îngrijorați de viitorul dezvoltării urbane clujeane

20.00-23.00
La Terenuri

CONCERTE
Open Stage (Ai talent? Hai pe scenă!)
Folclor de Mănăștur:
Ansamblul vocal „Zestrea Ardealului”
Rap de Mănăștur:
RONE DAMASC
Bia Botezatu
Saturn
Drumul Văii Crețe
Velea

DUMINICĂ, 20 mai
La Terenuri

12.00 – 20.00
Mini-Aleea Terapeutica cu ZEM Center
Ateliere pentru copii:
– Atelier de creație păpuși
– Atelier de instrumente muzicale
Eu și prietenul meu, câinele! cu asociația Nuca
Jocuri și activități Sportive:
– Demonstrație C.S. Poli Karate Cluj, ora 14.00
– Întreceri sportive între familii, coordonate de antrenorii ACSF Juniorul
– Rugby: tag, joc sportiv cu echipa de rugby CS Mănăștur
Să cunoaștem Cercetașii!
17.00-19.00
Risipa alimentară în gospodăria noastră: Discuții și Masă cu vecinii și cu Food Waste Combat
Părinte în cartier, provocări cotidiene: Dezbatere dedicată părinților cu copii mici sau foarte mici
15.00-18.00
Tur sonor și lansarea Ghidului Sonor al Mănășturului pregătit în cadrul Atelierelor Sunet de Cartier împreună cu artistul Lorand Maxim (meeting point Cinema Dacia)

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.