Închide

Ce nevoi au clujenii? Spitalul regional, centura Sud şi un spital monobloc de copii, pe primele locuri într-un clasament întocmit cu Banca Mondială

Actualitate by Kristina Reştea - apr. 05, 2019 0 347

Spitalul Regional, Drumul Trans-Regio Feleac (Centura Cluj Sud Gilău-Apahida) şi Spitalul Monobloc pentru copii sunt proiectele pe care clujenii le consideră cele mai necesare pentru oraş şi judeţ. Acesta este rezultatul unui sondaj lansat de Banca Mondială, în parteneriat cu Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România și cu sprijinul autorităților publice subnaționale.

Valoarea totală estimată a proiectelor selectate din Cluj este de 1,5 miliarde de euro. Primele trei proiecte din clasamentul întocmit de clujeni ar avea nevoie de aproape 600 milioane de euro: Spitalul Regional – 377 milioane de euro, centura de sud – 150 milioane, iar spitalul monobloc pediatric e estimat la 60 milioane de euro. Promise de ani de zile de autorităţi, acestea au rămas deocamdată la acest stadiu: de promisiuni.

Partenerii de proiect au identificat o serie de proiecte prioritare cu impact metropolitan pentru București și cele 40 de reședințe de județ din România. Selecția a avut loc în urma unor scrisori de solicitare din partea Băncii Mondiale către primăriile reședință de județ, consiliile județene și prefecturile din țară pentru identificarea unei liste de cel mult 10 proiecte strategice, cu impact metropolitan.

Proiectele selectate îndeplinesc următoarele criterii:

  1. Sunt incluse într-un document strategic sau programatic existent (Strategia Integrată de Dezvoltare UrbanăPlanul de Mobilitate Urbană DurabilăPlanul Urbanistic GeneralMasterplanul General de Transport etc.).
  2. Au un prag valoric minim, ajustat în funcție de capacitatea bugetară a fiecărei reședință de județ.
  3. Nu au finanțare asigurată (în general, lista conține proiecte pentru care este necesară finanțare din fonduri UE, fonduri guvernamentale, sau alte surse).

„Imboldul acestui exercițiu este de a identifica proiecte majore esențiale pentru dezvoltarea principalelor zone metropolitane din România. În același timp, este primordial să se identifice care dintre aceste proiecte strategice sunt mai importante pentru fiecare comunitate locală în parte”, spun iniţiatorii campaniei Alege Priorităţile Oraşului tău.

Până în 22 martie, cetățenii și actorii locali din România au fost invitați să se implice în conturarea viitorului orașelor lor, în cadrul campaniei de consultare. Rezultatele au fost anunţate în acest început de aprilie. La finalul campaniei rezultă o listă finală de proiecte prioritare majore de dezvoltare urbană, atât pentru București, cât și pentru fiecare dintre cele 40 de reședințe de județ din România.

„Fiind agreate pentru prima dată atât de către administrația publică, cât și de comunitatea locală, aceste liste de proiecte vor putea informa deciziile viitoare de investiții publice respectând o viziune comună. Prioritizarea finală a proiectelor va fi inclusă într-un document al Băncii Mondiale ce va fi lansat la scurt timp după finalizarea campaniei”, menţionează reprezentanţii campaniei.

În prezent, nu există contextul necesar pentru ca Banca Mondială să poată finanța proiecte la nivel local, dar există alte instituții atât din Grupul Băncii Mondiale, precum și din afara acestuia, care pot face acest lucru. De asemenea, alte surse de fonduri pentru a finanța aceste proiecte pot fi cele puse la dispoziție de către Uniunea Europenă. „Banca Mondială poate și va interveni prin alte instrumente instituționale specifice, cum ar fi asistența tehnică, instrument utilizat cu succes deja la nivel local”, subliniază reprezentanţii BM.

Proiectele de pe lista clujeană sunt promise de ani de zile, dar şantierele se lasă de mult aşteptate. Cele trei spitale regionale co-finanțate din fonduri europene – Cluj, Iași și Craiova – „se vor construi, indiferent de polemica din jurul lor”, a declarat, chiar în această săptămână, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, într-o conferință de presă pe această temă susținută împreună cu Rovana Plumb și Eugen Teodorovici. Cei trei miniștri au încercat să explice de ce construcția celor 8 spitale regionale nu a început în 2017, așa cum prevedea programul de guvernare al PSD. Sorina Pintea s-a declarat „foarte surprinsă de ce se discută în spațiul public” în legătură cu spitalele regionale. Ea a subliniat că estimarea de cost pentru construcția unui astfel de spital este de 400 de milioane de euro, iar România are alocate, în actualul exercițiu financiar, doar câte 50 de milioane de euro (bani europeni) pentru fiecare spital. În ciuda promisiunilor, clujenii vor ma avea de aştepta pentru acest proiect majos – pentru spitalul regional din Cluj este finalizat doar studiul de fezabilitate.

După diverse scenarii şi promisiuni, pentru spitalul monobloc pentru copii, s-a lansat în acest an încă o „viziune”: spitalul de urgență pentru copii din Cluj, aflat în subordinea Consiliului Județean şi care funcţionează acum în 14 locații, urmează să fie mutat pe un teren din Borhanci, conform noilor promisiuni lansate de preşedintele CJ Alin Tişe. Mai multe detalii AICI

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare