Închide

Ce face Primăria după contestaţia câştigată parţial la licitaţia pentru proiectul Centurii Metropolitane

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - sept. 16, 2018 1 862

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a întors recent (printr-o decizie din 12 septembrie), după o contestaţie a unei firme clujene, rezultatul licitaţiei Primăriei  pentru studiile aferente Centurii Metropolitane (un drum de 38 de kilometri menit să descongestioneze traficul din Cluj-Napoca sau cel de pe DN1, între Gilău, Floreşti şi Cluj-Napoca).

Viceprimarul Dan Tarcea a spus pentru Actualdecluj.ro că Primăria așteaptă motivarea deciziei după care se va lua o decizie.

Cluj-Napoca și-a asumat protocolul de colaborare cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru a porni pe bani locali, circa 4 milioane de euro, studiile (de fezabilitate și urbanistic) aferente realizării a 38 de kilometri de drum, între autostrada Transilvania și centura Vâlcele-Apahida. Administrațiile locale din Gilău, Florești, Feleacu, Apahida, localități de pe traseul drumului ocolitor, și-au asumat protocolul iar anul acesta a fost lansată licitația pentru aceste studii despre care primarul Emil Boc spunea că ar putea să fie gata și predate Companiei în 2019. Așa, un termen optimist pentru construirea centurii despre care specialiștii au spus că va salva orașul de traficul auto ar fi 2023.

Numai că licitaţia organizată de Primăria Cluj şi adjudecată în luna iulie 2018 către Consitrans a fost contestată de firma clujeană Explan, situată pe ultimul loc ca preţ ofertat în cadrul procedurii.

Centrul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a admis în parte plângerea formulată de reprezentanții Explan, dispunând reluarea procedurii de evaluare a ofertelor depuse pentru realizarea documentației tehnice pentru Centura Metropolitană. În consecință, dacă Primăria nu se hotărăște să atace decizia CNSC în instanță, nu mai poate semna contractul cu firma pe care o desemnase inițal câștigătoare în cadrul licitației, respectiv cu Consitrans. Potrivit soluției CNSC, comisia de licitație trebuie să reia procedura de evaluare a tuturor ofertelor cu eliminarea celor de pe locul I şi III.

Clasamentul de la licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate și a studiilor urbanistice aferente centurii metropolitane a Clujului a fost următorul:

1. SC Consitrans SRL-13,200,202.02 lei fără TVA

2. Asocierea Eurocerad International, 3TI Progetti Italia Ingenieria Integrata S.p.A- 12,779,669 lei fără TVA

3.ACCIONA Ingeniería SA- 15,138,518.3 lei fără TVA
4. Asocierea SKYLINE CENTER S.R.L.- DOHWA ENGINEERING CO. LTD- 16,340,286 lei fara TVA
5. Asocierea Explan Srl cu Transinvest Budapest kft, SpecialTerv și Cadsil –17,180,500 lei fara TVA

CE A CERUT CNSC EXPLAN:

CE A DECIS CNSC:

Viceprimarul Dan Tarcea a declarat pentru Actualdecluj.ro că Primăria aşteaptă motivarea Deciziei CNSC pentru a face următorul pas în respectiva licitaţie pentru Centura Metropolitană. Tarcea a spus că motivarea va spune clar ce oferte vor fi sau nu descalificate, dacă primăria trebuie să reevalueze ofetele. „Din câte am analizat la prima vedere, decizia este, de fapt, de bine. Ne va parveni motivarea iar  comisia de licitaţie va lua decizia”, a spus Tarcea.

Dacă motivarea spune că ofertele Consitrans şi Acciona Ingineria trebuie descalificate (Explan susţinea că firmele nu pot face verificări tehnice ale proiectelor pentru mutarea sau protejarea reţelelor de utilităţi de pe traseul centurii, aşa cum cerea caietul de sarcini), atunci firma de pe locul II, Eurocerad ar trebui să fie noul câştigător al licitaţiei.

Primarul Boc aprecia că Explan ar fi depus contestație doar de dragul de a bloca o procedură şi era convins că CNSC va da dreptate administraţiei locale. ”Procedura de licitație a fost contestată în ultimul moment (ora 22.00), când expira termenul legal, în 3 august la ora 24.00.  Respectiva contestație va întârzia Primăria cu o lună de zile, dar sunt convins că cei de la CNSC ne vor da dreptate. Firma Explan trebuie să depună conform legislației o cauțiune de 30.000 lei. Încă nu a depus-o. Dacă nu o va depune, contestația va fi respinsă automat în termenul de o lună, cât au cei de la Consiliu ca să soluționeze contestația” – informa primarul în luna august, după depunerea contestaţiei de către Explan.

Cine-i câștigătorul, cine a contestat și care sunt ofertanții perdanți:

CONSITRANS este controlată de Eduard Hanganu despre care presa scrie că este amic cu Michael Stanciu de la Search Corporation, Iptana și Primacons Group și că apare și în alte firme alături de fruntași din domeniul construcțiilor de la Universitatea din București – Anton Chirică de la Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri Bucuresti; Mihai Voiculescu, de la Constructii Civile, Industriale și Agricole din București și fost consilier general până în 2004; Aurel Băluț, fost director al CNADNR. Numele firmei apare în scandalul autostrăzii Sibiu-Orăştie. Potrivit unui raport al CNADR inginerul Consitrans responsabil de lucrare ar fi închis ochii la mai multe nereguli săvârşite de constructorul autostrăzii. Presa spune că s-a început urmărirea penală de către DNA în respectivul caz.

De asemenea, societatea controlată de Eduard Hanganu, Viorica Hanganu şi Mihai Olariu şi care are ca obiect de activitate activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică a proiectat și un drum între Craiova și Calafat cu rigole și șanțuri late și foarte adânci despre care specialiștii de la nivel local au spus public, citați de Digi TV, că pun în pericol siguranța participanților la trafic. Din păcate, însă, fiind o finanțare din fonduri europene, cei de la Drumuri și Poduri au precizat pentru aceeași sursă că respectivul drum nu poate fi refăcut.

EXPLAN SRL este o societate din Cluj care îl are ca administrator pe Ciufudean Petru și care a reușit să demonstreze în instanță că o licitație a Consiliului Județean a fost ”’măsluită” și anume cea pentru serviciile de proiectare aferente modernizării mai multor kilometri de drumuri județene din Cluj (Servicii de întocmire documentaţii cadastrale de intabulare, studii geotehnice, expertiza tehnică, D.A.L.I, proiectare si asistenţă tehnică pentru drumurile judeţene din judeţul Cluj). Curtea de Apel Cluj a arătat anul trecut că nici autoritatea contractantă, nici societăţile câştigătoare nu au respectat normele legislative pentru o procedură de licitaţie din moment ce ofertantele nu au avut documentaţia completă, iar Consiliul Judeţean a omis această cerinţă. Astfel, s-a dispus anularea procedurii de licitație pentru trei loturi de drumuri.

ACCIONA INGENIERIA SA a câștigat în asociere contractul pentru reactualizarea studiului de fezabilitate pentru electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj- Oradea- Episcopia Bihor. Firma cu care s-a asociat, Baicons Impex SRL este deţinută de Marin Baicu, anchetat de DIICOT pentru fraudarea CFR şi a CNADNR cu 34 de milioane de lei, după cum scrie Jurnalul Național. Firma a avut contracte de 24 de milioane de euro cu Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale.

EUROCERAD INTERNATIONAL face parte din asocierea care a câștigat lucrările la tronsonul de autostradă Turda – Sebeș. Presa scrie că societatea o are ca asociat și administrator pe Florina Costache care are o serie de legături de afaceri extrem de interesante cu Michael Stanciu Iptana sau cu unul dintre regii asfaltului, Dan Besciu de la Construct Eurotrading. Societatea a participat la licitații și cu Anduro Impex, o firmă din București care (susținută de Napocamin, societatea fugarului condamnat Ioan Bene, condusă de fostul primar al Clujului, Sorin Apostu) a câștigat deja două contracte cu Primăria Cluj pentru realizarea studiilor de fezabilitate pentru două pasaje rutiere (Mărăști și Tăietura Turcului).

SKYLINE CENTER SRL este legată de numele lui Dragoș Mihai Boeru care apare și în alte societăți – Romair Consulting, Romair Energy, Vinul Boerului sau Skyline Partners. Romair este controlată de Gheorghe Boeru, care îndeplinește funcția de președinte al companiei. După cum scrie media, în iunie 2015, procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au acuzat pe Gheorghe Boeru de dare de mită, cumpărare de influență și evaziune fiscală. Din documentele anchetatorilor reiese că Boeru a dat șpagă pentru ca firma Romair Consulting să primească mai multe contracte de la Hidro Prahova. Anchetatorii au reținut că pentru sprijinul acordat la obținerea contractului, în ianuarie 2012, că Adrian Semcu, fost vicepreședinte al Consiliului Județan Prahova, a primit de la Boeru 100.000 euro, din totalul sumei promise de 200.000 euro. Pentru a beneficia de clemența legii, mai scrie 101reporteri. ro, Boeru l-a denunțat procurorilor anticorupție pe primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, care ar fi primit o șpagă de un milion de euro. Afacerile controversate ale lui Gheorghe Boeru au înflorit în București în mandatul de primar al lui Adriean Videanu. Boeru a participat în 2006 cu două firme controlate de el la o licitație organizată de Primăria Capitalei, pentru a realiza un studiu de fezabilitate pentru ecologizarea a patru parcuri. Totodată, Boeru a mai fost implicat în privatizarea controversată a companiei Nitramonia împreună cu Fatik Kesser, în urma căreia cei doi parteneri de afaceri s-au pricopsit cu un dosar penal pierdut prin sertarele Parchetului.

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Un comentariu

Scrie un comentariu