Închide

Ce efect a avut o petiție pornită împotriva tăierilor de arbori de la Teatrul Național din centrului Clujului. Primarul Boc spune că e cu ochii ca pe butelie pe fiecare copac din acest oraș. Managerul Șurubaru, pus să dea explicațiile

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - oct. 22, 2020 0 662

Peste 3800 de persoane au semnat deja petiția inițiată în 18 octombrie pentru a stopa tăierile arborilor din parcul Ștefan cel Mare situat în centrul Clujului, parc pe care Primăria dorește să îl modernizeze.

Prin această petiție oamenii cer municipalității „să modifice proiectul astfel încât copacii existenți, mai ales cei cu un coronament bogat, să fie păstrați, iar pavările/asfaltările să fie păstrate la un minim necesar, cu maximizarea spațiilor verzi”.

Chestionat asupra situației, primarul Emil Boc a spus că e „cu ochii ca pe butelie pe fiecare copac din acest oraș” și că nu se vor tăia arbori maturi din respectivul parc decât dacă aceștia nu mai pot fi păstrați din punct de vedere al sănătății. Boc a anunțat că managerul orașului, Gheorghe Șurubaru, este responsabil pentru acest proiect și că, după ce îi va testa cu „RMN-ul deținut de Primărie”, după cum l-a numit primarul, va prezenta public situația fiecărui arbore, undeva la finalul lunii noiembrie. În februarie 2018, Primăria a anunțat că și-a cumpărat în premieră națională un tomograf  special pentru arbori pe care specialiștii de la spații verzi îl vor folosi pentru a nu mai avea erori privind toaletarea sau tăierea copacilor din oraș. Oficialii Primăriei declarau atunci că aparatul urmează să fie testat apoi folosit pentru a face o hartă la nivel de oraș cu arborii care reprezintă un pericol pentru siguranța oamenilor și urmează să fie tăiați sau toaletați. În realitate nu au mai apărut niciun fel de date privind aparatul minune cumpărat cu 130.000 lei.

Primăria a atribuit în 11 septembrie contractul pentru modernizarea scuarului de la Teatrul Național (parcul Ștefan Cel Mare) din Cluj-Napoca către firma Garden Center Group pentru suma de 10.317.448 lei. Contractul include și servicii de proiectare (proiectul tehnic, proiect pentru autorizația de construire, proiectul de organizare a execuție, documentația pentru detaliile de execuție) dar și lucrările de execuție propriu-zise. Termenul este de 12 luni, din care 2 luni proiectare și 10 luni execuția.

Anul trecut, o altă firmă a Primăriei, Eco Garden Construct  (cei care furnizează copaci pe proiectele cu bani europeni ale Primăriei din centrul Clujului și nu numai) în parteneriat cu K&K Studio Proiectare au făcut studiul de fezabilitate care a stat la baza licitației și a contractului de modernizare.

Potrivit caietului de sarcini de modernizare contractat de Garden Center Group, în parcul Ștefan cel Mare se vor planta 34 de arțari noi, se va renunța la peste 30 de specii existente, se vor reloca peste 20 de copaci mai tineri și se vor planta și arbori de mici dimensiuni – 6 magnolii și 212 mp de arbuști târâtori. În plus, parcul se va organiza și se vot executa pavaje cu piatră.

Arhitectul Szabolcs Guttmann (rămas în echipa de proiectare cu K&K Studio de Proiectare pe noul contract de modernizare dar și parte a echipei care a făcut studiul de fezabilitate) a explicat pentru Actualdelcluj.ro că prin proiectul de modernizare parcul de la Teatrul Național va fi civilizat și că prin proiect se va îndepărta doar vegetația parazitară.

„Este o intervenție absolut benefică pentru imaginea complexă pe care o are Teatrul Național dar și parcul. Astăzi suntem în fața unei situații nedorite în ceea ce privește punerea în valoare a unei clădiri istorice. Vegetația a crescut peste măsură în ceea ce privește anturajul imediat al Teatrului Național. Inițial astfel de clădiri erau cu elemente decorative vegetale joase, cu sau fără parteruri verzi înierbate în ideea punerii în valoare a tuturor detaliilor. Parcul s-a maturizat între timp, avem o vegetație frumoasă care a crescut, pe de altă parte și parazitară din cauza unor neîntrețineri. Ca într-o pădure. Ceea ce am făcut noi a fost punerea în valoare a clădirii pe de o parte și pe de altă parte a vegetației”, sintetiza situația Guttmann.

Imdiat după ce datele au apărut în spațiu public, a fost inițiată o peției împotriva tăierii arborilor din Parcul Ștefan cel Mare și a micșorării suprafeței verzi. Până la acest moment, în doar 5 zile de la inițiere, petiția a fost semnată de peste 3800 de oameni.

Chestionat public asupra situației, primarul Emil Boc s-a poziționat în apărător al tuturor copacilor din oraș, mai ales a celor maturi, dacă ei nu sunt bolnavi.

„Suntem atenți la fiecare solicitare, precizare, observație. Acest parc se modernizează, dar vreau să fiu foarte clar înțeles. Se va prezenta de către proiectant și de domnul manager Șurubaru, care coordonează proiectul, situația fiecărui copac din Parcul Ștefan cel Mare. Sunt în jur de 30 de copaci, dacă nu greșesc, avem un aparat de RMN pentru copaci care prezintă starea fiecăruia și se va prezenta public situația fiecărui arbore”, a declarat Boc, miercuri, la conferința de presă după depunerea jurământului pentru noul mandat de primar. Nu este luată nicio decizie, dar ca principiu, în studiul de fezabilitate se spune că acei arbori care sunt uscați – dacă sunt uscați și rezultă din analizele RMN și din avizul de mediu – vor fi înlocuiți de arbori de altă talie ca să dea o notă bună și civilizată parcului. Orice arbore care poate fi păstrat din punctul de vedere al sănătății, va fi păstrat, vă asigur! Vreau să știe toți clujenii că mă interesează fiecare copac din acest oraș, mai ales copacii de talie mare. Nu se va atinge nimeni de niciun copac de talie mare decât în condițiile legii și după o analiză riguroasă. Le mulțumesc pentru sesizare, apreciez și îi asigur că sunt cu ochii ca pe butelie pe fiecare copac din acest oraș!”, a declarat primarul Emil Boc  într-o conferință de presă, chestionat fiind asupra proiectului de modernizare a scuarului – parc de la Teatrul Național din Cluj.

Boc a anunțat că îl mandatează pe managerul orașului Ghorghe Șurubaru să prezinte public situația fiecărui copac din parc, înainte să se avanseze în vreun fel cu șantierul de modernizare. Acest lucru se va întâmpla la finalul etapei de proiectare, mai precis în 21 octombrie, după ce proiectanții vor preda documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire.

În februarie 2018, Primăria a anunțat că și-a cumpărat în premieră națională un tomograf  special pentru arbori pe care specialiștii de la spații verzi îl vor folosi pentru a nu mai avea erori privind toaletarea sau tăierea copacilor din oraș. Oficialii Primăriei declarau atunci că aparatul urmează să fie testat, apoi folosit pentru a face o hartă la nivel de oraș cu arborii care reprezintă un pericol pentru siguranța oamenilor și care urmează să fie tăiați sau toaletați. Harta respectivă nu a mai apărut public, nici alte informații cu privire la utilitatea aparatului sau privind minunile pe care le-a făcut acest tomograf cumpărat cu circa 130.000 lei în Cluj-Napoca.

Vezi și: Orașul premierelor. Primăria și-a luat tomograf pentru arbori

Ce se propune prin proiectul parcului

Părculețul din zona Teatrului și Operei Naționale a fost amenajat încă din anul 1885, iar locuitorii Clujului îl cunoșteau sub numele de Mica Promenadă. Zona a tot fost rebotezată de atunci. Acum se numește parcul Ștefan cel Mare.

Potrivit Primăriei, scuarul Ștefan Cel Mare are 12.384 mp din care suprafaţă de spaţiu verde 6219 mp, suprafaţă alei 1688 mp, suprafaţă pavele 189 mp, iar restul de suprafaţă cuprinde parcări amenajate, alei betonate şi asfaltate.

Peste 30 de copaci maturi se vor tăia din centrul Clujului într-un proiect public de reamenajare a zonei „micii promenade”, actualmente parcul Ștefan cel Mare de la Teatrului Național. Alți peste 20 de copaci tineri vor fi relocați de pe amplasamentele actuale. În locul copacilor sacrificați urmează să fi plantați arțari, la fel ca pe celelalte străzi din centrul Clujului.

Societatea civilă din Cluj susține că în condițiile actuale fiecare copac matur e important și că e absolut revoltător să tai copaci maturi și să îi înlocuiești cu arbori noi furnizați de firma care lucrează deja cu Primăria –  Garden Center Construct, cea care a făcut caietul de sarcini al licitației și care furnizează copaci pentru alte străzi din centrul Clujului.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Articole similare