Închide

Ce dovezi de simpatie primește Universitatea Cluj, în cel mai mare concert organizat vreodată în oraș VIDEO

ActualitateRecomandarea redacției by Actual de Cluj - mai 18, 2014 6 861

Proaspăt salvată de la retrogradare, Universitatea Cluj primește nu una, ci două dovezi neașteptate de simpatie pe stadionul care aseară a adunat zeci de mii de spectatori la cel mai mare concert organizat vreodată la Cluj.

Maraton de trupe și artiști aseară pe scena stadionului Cluj Arena, în concertul Forza Zu, cu intrare gratis și, deci, cu zeci de mii de spectatori. Trupele și artiștii în vogă – Voltaj, Horia Brenciu și trupa sa, Holograf, Andra – au cântat alături de artiști mai noi. Un solist din vechea gardă și un artist dintre cei noi au ieșit în evidență: Speak – numele de scenă al lui Ștefan Sprianu – și Călin Goia de la Voltaj.

 

speak forza zu
Speak are deocamdată un singur mare hit: „Beat dimineața”. Pe acesta l-a și cântat aseară, pe scenă cu patru dansatori, îmbrăcat într-un costum negru și larg, încheiat până la gât, sub sacoul căruia ascundea … un tricou al Universității Cluj, pe care și-a trecut numele – Speak – și numărul 11.

Că solistul trupei Voltaj, Călin Goia, e clujean nu e o știre. Că-și declară de fiecare dată pe scenă iubirea față de orașul de pe Someș și spune că e acasă la Cluj, nu la București – cum a spus și aseară – se întâmplă frecvent. Să cânte cu fularul Universității Cluj la gât, cum a făcut la deschiderea stadionului Cluj Arena, sau să intre pe scenă într-o cămașă alb-neagră și să-i întrebe pe spectatori cine iubește Universitatea Cluj – mai rar.

voltaj forza zu
Așa a făcut aseară Goia în deschiderea recitalului trupei sale, îmbrăcat într-o cămașă albă cu negru: „Cine iubește culorile alb-negru, cine iubește Universitatea Cluj să bată din palme”. „Ăsta-i Clujul meu, cel mai tare public din România! Să știți că întotdeauna Cluj Napoca e acasă pentru mine, nu București”, a mai spus el.

Vezi aici cum a fost concertul de aseară

6 comentarii

  1. Cu fularul campioanei si participantei in ucl kfr7sttazi nu a aparut nimeni pe scena? Ce nerecunoscatori. Zici cluj zici universitatea s a mai demonstrat odata

Scrie un comentariu