Închide

Câți chiriași are cea mai mare clădire de birouri din Cluj, cu 3 săptămâni înainte de inaugurare. O companie texană preia 1.800 mp (SURSE)

Economie by Kristina Reştea - apr. 23, 2014 0 2065

Sursa foto: The Office

Sursa foto: The Office

 

National Instruments (NI), unul dintre liderii mondial în testare, achiziție de date și sisteme integrate pentru ingineri și oameni de știință, preia un spațiu în imobilul de birouri dezvoltat pe fosta platformă a Tricotaje Someșul (The Office), potrivit informațiilor ACTUAL de CLUJ. Compania are în Cluj un centru de Cercetare-Dezvoltare încă din 2005, primul din Europa de Est al grupului.

“NI va avea un spațiu de 1.800 de mp în The Office, adică va fi unul dintre cei mai mari chiriași din noua clădire”, spun surse din piața imobiliară. NI oferă medii de programare şi echipamente hardware și are o bază clienţi de peste 35.000 de companii diferite în fiecare an, la nivel global, conform datelor făcute publice. Cu sediu central în Austin, Texas, NI are peste 7. 100 de angajaţi şi filiale în aproape 50 de ţări. National Instruments România a fost fondată în Cluj, în 2005, fiind prima entitate NI R&D în Estul Europei. Reprezentanții dezvoltatorilor nu au dorit să comenteze informația privind instalarea unui centru NI în The Office, însă au transmis că gradul de ocupare al noii clădiri din Cluj a ajuns în acest moment la 60%. Menționăm că cele mai recente date făcute publice de proprietarii The Office arătau că doar 35% din suprafața noului imobil era “acoperită” prin contracte. Clădirea, care va fi inaugurată luna viitoare, are acum zece chiriași, niciunul dintre aceștia nu va fi însă instalat în imobil la data deschiderii oficiale. “Inaugurăm clădirea cu 75% grad de ocupare, cu servicii funcționale și chiriași în curs de amenajare a birourilor”, a precizat Daniel Crainic, reprezentant al dezvoltatorilor.

Pentru partea de servicii, s-au încheiat contracte pentru operarea unei cafenele, a unei farmacii, pentru un showroom de mobilier, o brutărie, dar și pentru un restaurant (Lunchbox, anunțat în urmă cu câteva luni). Primii chiriaşi anunțați ai imobiluli sunt Three Pillar (dezvoltare de soft) și Deloitte (consultanță). Potrivit informațiilor noastre, Steel Case, lider mondial in mobilier de birou, este compania care va avea un showroom de prezentare în The Office. Grupul este prezent deja la Cluj, cu un sediu în Maestro Business Center, adică într-un imobil amplasat peste drum de noul The Office. Aici compania are însă un alt tip de activitate: Steelcase şi-a inaugurat în toamna anului 2012 centrul de suport pentru continentul european, ajungând în acest an la o echipă de peste 140 de oameni.

Lucrările pentru prima etapă a ansamblului The Office, construit pe fosta platformă a fabricii Tricotaje Someșul, se apropie de finalizare. Luna viitoare, dezvoltatorii de la New Europe Property Investments (NEPI) și Ovidiu Şandor livrează pe piaţă prima fază din proiectul The Office, adică 19.000 mp de birouri, cea mai mare suprafață de birouri (într-o singură clădire) realizată la Cluj în ultimii ani. Cei doi parteneri își inaugurează la jumătatea lunii mai (în jurul datei de 14) prima fază din proiect. Pe baza negocierilor în derulare, dezvoltatorii și-au stabilit însă un target de 70% grad de ocupare la momentul inaugurării. Lucrările la proiectul The Office, ridicat pe fostul amplasament al fabricii Tricotaje Someşul de pe Bd. 21 Decembrie, au demarat în februarie 2013. Conform calendarului anunțat, proiectul va fi finalizat în întregime până în 2016, când va avea o suprafaţă închiriabilă totală de 54.000 mp, în trei etape: faza 1, 19.000 mp (livrată în 2014), faza 2 – 18.000 mp (termen de livrare în 2015), faza 3 – 17.000 mp (termen de livrare în 2016).

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.