Cluj-Napoca nu a oferit oamenilor alternative viabile de locuire în interiorul său, de aceea aceștia au migrat în masă spre Florești, Apahida sau Baciu și…
Administrație
Sociolog clujean: Oamenii au migrat în masă spre Florești, Apahida, Baciu, nu pentru că așa e firesc într-un oraș în creștere, ci pentru că Clujul nu le-a oferit alternative viabile de locuire în interiorul său
mai 05, 2025 0 1679
Clujul va avea un serviciu de transport public metropolitan pe calea ferată. Orașul și-a asumat un parteneriat cu CFR SA pentru trenul metropolitan. Ministerul Transporturilor va avea ultimul cuvânt pentru finanțarea proiectului
mai 05, 2025 0 1442
Un acord de parteneriat între Cluj-Napoca și Compania de Căii Ferate a fost aprobat de consilierii locali la ședința din 5 mai pentru implementarea proiectului…
Ordinul privind supravegherea audio-video în şcoli, publicat în Monitorul Oficial/Monitorizarea va fi neintruzivă, spune Ministrul Educației
mai 01, 2025 0 144
Ministerul Educaţiei anunţă că a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul privind supravegherea audio-video în şcoli, actul normativ stabilind un cadru clar pentru instalarea şi…
Acuze în Consiliul Județean Cluj privind achizițiile de la spitale: S-a plătit de șase ori mai mult pentru produse similare cu cele care există pe piață/”Întreb și eu, o targă de 6000 de euro a venit cu tot cu brancardieri”
mai 01, 2025 1 1377
Consiliul Județean Cluj a cumpărat pentru Ambulatoriul Clinic de Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj (extins și modernizat în cadrul unui…
Consiliul Județean Cluj are o nouă comisie de urbanism/Cine a primit votul consilierilor județeni pentru a face parte din aceasta
mai 01, 2025 0 577
Cu un număr de 21 de voturi pentru, șase abțineri și două voturi împotrivă proiectul de hotărâre pentru aprobarea noii componențe și a regulamentului Comisii Tehnice de Amenajare…
UPDATE Poliția caută un hărțuitor dintr-un tramvai din Cluj/Bărbatul a abordat o tânără cu limbaj vulgar și i-a propus bani pentru sex, după care a postat episodul pe Tik-Tok
apr. 30, 2025 0 864
Poliţiştii din Cluj fac cercetări pentru identificarea unui bărbat care a abordat o tânără, într-un tramvai propunându-i bani pentru sex şi folosind un limbaj vulgar….
Încă 25 de microbuze electrice pentru transportul elevilor au fost predate de către Consiliul Județean Cluj unor noi comune din județ/Vicepreședintele CJ Cluj: Din economii mai cumpărăm 9 microbuze
apr. 30, 2025 0 223
Încă 25 de microbuze școlare au fost predate de Consiliul Județean Cluj primarilor din mai multe comune. Acestea se adaugă celor 34 de microbuze școlare…
Supercom are datorii de 38 de milioane de lei către Consiliul Județean/Consilierii, nemulțumiți că s-au acordat majorări de costuri pentru depozitarea deșeurilor/Director din cadrul CJ Cluj: „Dacă nu vor plăti în 3 luni, vom rezilia contractul”
apr. 30, 2025 1 4461
Propunerea de majorare a tarifelor de salubritate în cazul depozitării deșeurilor la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) care este, de asemenea, administrat de…
Expoziție de pictură, grafică și desen la Castelul Bánffy din Răscruci/S-a deschis oficial sezonul pentru evenimente culturale
apr. 30, 2025 0 280
Sezonul cultural 2025-2026 la Castelul din Răscruci a debutat, în 29 aprilie, cu vernisajul expoziției de pictură, grafică și desen „MUNDUS MIRABILIS”, semnată de artistul…
VIDEO Se lărgește intersecția străzilor Sub Cetate și Cetății
apr. 30, 2025 0 127
“𝐄𝐱𝐭𝐢𝐧𝐝𝐞𝐦 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐬𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐬𝐭𝐫𝐚̆𝐳𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐒𝐮𝐛 𝐂𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐮 𝐂𝐞𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢”, anunță primarul din Florești, Bogdan Pivariu.Potrivit oficialului, proiectul de modernizare a întregii străzi Sub Cetate include: e𝐱𝐭𝐢𝐧𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐚𝐫𝐨𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢,…
Implementarea unei treceri noi de pietoni pe o arteră circulată din centrul Clujului a durat 6 ani/ Dar tot nu va fi făcută în 2025
apr. 29, 2025 0 255
Implementarea unei treceri noi de pietoni pe o arteră circulată din centrul Clujului durează până la șase ani, anul viitor va fi implementată, după primele…
Prima investiție CNIR în Nord-Vest: Compania Națională a preluat contractul pentru construirea lotului Chiribiș – Biharia pe traseul Autostrăzii Transilvania
apr. 28, 2025 0 220
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) anunță că a preluat contractul pentru construirea lotului Chiribiș – Biharia pe traseul Autostrăzii Transilvania (A3). Precon are termen…
Licitație de 3,4 milioane de euro pentru dotările care vor permite acreditarea internațională a viitorului bazin de înot care se construirește la Cluj, în cartierul Borhanci
apr. 28, 2025 0 514
Nu întâmplător a fost primarul Emil Boc săptăma trecută pe șantierul bazinului de înot din Borhanci. Împreună cu constructorul, primarul a anunțat că bazinul din…
A început așternerea asfaltului pe secțiunea Nădășelu-Zimbor a Autostrăzii Transilvania
apr. 28, 2025 0 575
A început așternerea asfaltului pe secțiunea Nădășelu-Zimbor a Autostrăzii Transilvania, a anunțat azi șeful Companiei Naționale de Autostrăzi, Cristian Pistol. ”Constructorul român (Spedition UMB) execută…
VIDEO Au mai ajuns în Cluj alte 25 de microbuze electrice pentru elevi comandate de Consiliul Județean
apr. 27, 2025 0 220
Încă 25 de microbuze electrice noi au fost livrate astăzi Consiliului Județean Cluj și urmează să ajungă în scurt timp la primăriile din județ, anunță…
Cum se configurează în teren viitorul pasaj subteran din zona Oașului-Bulevardul Muncii/Proiectul urbanistic e în consultare publică
apr. 27, 2025 1 2535
Primăria Cluj-Napoca a pus în dezbatere publică Planul Urbanistic Zonal (PUZ) necesar realizării pasaului rutier subteran de 130 de milioane de lei de la intersecția…
Călătorii din Baciu, nemulțumiți după ce Compania de Transport Local a scumpit biletele: „Nu există niciun aparat de bilete iar cursele întârzie întotdeauna”
apr. 27, 2025 0 428
Compania de Transport Local Cluj-Napoca a anunțat că, începând din 23 aprilie, prețul biletelor pe rutele de transport în comun din Baciu se vor majora….
Comisie nouă de urbanism la Consiliul Județean/Cine sunt noii membri propuși/Județul menține prevederile de integritate pentru membri și limitarea numărului de mandate
apr. 26, 2025 0 830
Mandatul actualei Comisii de urbanism din cadrul Consiliului Județean Cluj a expirat în luna martie. Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a CJ Cluj…
Din nou, Aquapark-ul Clujului urmează să fie realizat de un privat/Primăria vrea să concesioneze terenul din zona Ștrandului Grigorescu cu destinația exclusivă de complex de agrement
apr. 26, 2025 0 451
Studiul de fundamentare comandat de Primărie pentru a stabili cea mai avantajoasă modalitate de realizarea unui complex de agrement pe amplasamentul actualului ștrand Grigorescu prevede,…
Înmormântarea Papei Francisc de la Vatican, transmisă în direct în Cluj, la Catedrala din Piața Cipariu
apr. 26, 2025 0 181
O slujbă de rugăciune în memoria Papei Francisc-o Sfântă Liturghie pe Altarul Capelei ”Sf. Iosif— a fost ținută la Catedrala Greco-Catolică din Piața Cipariu sâmbătă,…
Curtea Supremă, decizie definitivă/ S-a admis recursul împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești prin care s-a suspendat hotărârea prin care CCR a anulat alegerile prezidențiale din 2024
apr. 25, 2025 0 176
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul împotriva sentinței Curții de Apel Ploiești, care a suspendat hotărârea CCR de anulare a alegerilor prezidențiale…
Decizia Curții de Apel Ploiești prin care suspendă Hotărâre de anulare a alegerilor, atacată cu recurs de mai multe entități și persoane fizice, inclusiv de Curtea Constituțională
apr. 25, 2025 0 175
Curtea Constituţională a României a atacat cu recurs, vineri, decizia Curţii de apel Ploieşti privind suspendarea Hotărârii 32 din 6 decembrie 2024 prin care au…
Licitație pentru schimbarea conductei de apă, veche de 60 de ani, de pe strada Rosetti din Cluj-Napoca
apr. 25, 2025 0 245
Contractul de lucrări privind înlocuirea vechii conducte de canalizare amplasată pe strada C.A Rosetti din municipiul Cluj-Napoca a fost scos la licitație de către Compania…
Salarii diferențiate pentru profesori/Ce propunere de reformă vrea să anunțe Ministrul Educației în luna mai
apr. 24, 2025 0 211
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat joi, că va anunţa în luna mai propunerea sa, în raportul de diagnostic şi de reforme, privind plata profesorilor…
VIDEO Cum a evoluat șantierul bazinului de înot din Borhanci/Va marca multe premiere după ce va fi gata
apr. 24, 2025 0 552
„Bazinul de înot din Borhanci va pune Clujului pe harta mondială a natației”, a spus primarul Emil Boc într-un nou video filmat pe șantierul din…