Licitație pentru schimbarea conductei de apă, veche de 60 de ani, de pe strada Rosetti din Cluj-Napoca
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - apr. 25, 2025 0 228
Contractul de lucrări privind înlocuirea vechii conducte de canalizare amplasată pe strada C.A Rosetti din municipiul Cluj-Napoca a fost scos la licitație de către Compania de Apă Someș.
În acest moment, pe strada C.A. Rosetti există o canalizare din beton, cu o vechime de peste 60 ani, care preia debitele de apă uzată menajeră şi pluvială provenite de la imobile şi de pe trama stradală. Însă, în timp, ca urmare a traficului intens și a vechimii rețelei, canalizarea a înregistrat o degradare însemnată, fapt ce a impus înlocuirea ei de urgenţă.
“Canalul nou proiectat, cu o lungime totală de 362 metri, va fi realizat integral din fontă ductilă și va fi racordat la rețeaua de canalizare existentă, în amonte pe strada Rahovei, respectiv în aval pe strada General E. Grigorescu. De asemenea, evacuarea apelor uzate menajere de la toate imobilele la reţeaua stradală se va realiza prin intermediul celor 31 de racorduri de canal menajer existente”, arată Consiliul Județean Cluj.
Instituția mai arată că lucrările de construire, cu o valoare estimată de 2.032.309 de lei, vor fi finanțate din fonduri ale Companiei de Apă „Someș”.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
”Strict secret”: cum își recruta Securitatea turnătorii la Cluj
apr. 16, 2026 0
