Închide

Cât de sigur e pe Cluj Arena?

ActualitateSocialTop News by Cosmina Fernoaga - nov. 05, 2015 1 411

Imediat ce vor intra în vigoare normele de aplicare ale noii Ordonanțe de Urgență a Guvernului, privind securitatea împotriva incendiilor, ISU va avea obligația nu doar să verifice dacă localurile dețin autorizații conforme, ci chiar să le închidă și să suspende evenimente, în cazul în care constată că se încalcă în vreun fel normele de securitate prevăzute de lege. Inspectorul șef al ISU Cluj, col. Ion Moldovan a explicat că deși s-au făcut speculații în presă, instituția pe care o reprezintă nu a declanșat nici un control până în acest moment, în nici unul dintre cluburile care au fost indicate de Primărie ca având probleme de securitate. „Noi nu am controlat pe nimeni (după tragicul eveniment petrecut în Clubul Colectiv – n.red). Mai întâi trebuie să intre în vigoare normele de aplicare ale noii Ordonanțe de Urgență, pentru a vedea exact cum trebuie să acționăm”, a spus col. Moldovan. El a atras atenția că sunt foarte multe localuri clujene, și nu numai, care nu au aviz de securitate din partea ISU Cluj, dar că până în prezent pompierii aveau posibilitatea, prin lege, să intervină doar cu amenzi.

În ce situație se găsește Cluj Arena. Cum s-a descurcat Untold?

Nici Cluj Arena nu ar avea autorizație de securitate de la ISU, a menționat col. Ion Moldovan, ceea ce nu înseamnă că festivalul Untold – cel mai mare eveniment derulat anul acesta pe Cluj Arena – nu a beneficiat de o atentă supraveghere din partea pompierilor. La festivalul Untold au fost prezenți 500 de pompieri (cu tot cu personalul SMURD), existau mai multe puncte de prim ajutor și a fost amenajat chiar și un spital mobil, a relatat directorul festivalului, Bogdan Buta. De asemenea, directorul Cluj Arena, Radu Rațiu a menționat că nimeni nu ar trebui să-și facă griji pentru sistemul de securitate de pe stadion, pentru că acesta a fost foarte bine gândit din punct de vedere al securității spectatorilor. „Cluj Arena are cel mai simplu sistem de evacuare, cu multiple căi de acces, toate foarte generoase. Este dotat, de asemenea, cu sprinklere perfect funcționale și cu extinctoare de mari dimensiuni. Motivul pentru care nu e încă definitivată procedura de autorizare e unul formal”, a comentat Radu Rațiu. El a explicat că cererea pentru obținerea autorizației ISU s-a depus în 30 iunie 2015.  „Inspectorii ISU au venit o dată, au făcut unele recomandări privind realizarea unui plan de evacuare. Noi le-am îndeplinit cerințele. Au mai venit încă o dată, au mai făcut unele observații, urmau să mai vină și acum îi tot așteptăm”, a spus Radu Rațiu.

Untold își face Asociație pentru promovarea securității

Trebuie știut că și evenimentele cu scenă care se derulează în incinta Cluj Arena necesită autorizare din partea ISU. Ca atare, responsabilitatea organizatorilor de evenimente privind solicitarea avizului ISU va rămâne în picioare chiar și după ce Cluj Arena își definitivează propria procedura de autorizare – aceasta în ipoteza în care o parte din concertele programate în localurile clujene ar urma să fie mutate pe stadion. Directorul Untold, Bogdan Buta a transmis că este și în interesul organizatorilor de evenimente să facă tot ce este necesar pentru a-i proteja pe spectatori, mai ales după tragedia cumplită care s-a petrecut în Clubul Colectiv. „Cred că acum nu se mai îndoiește nimeni de cât de importante sunt absolut toate recomandările Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Eu chiar sunt hotărât să înființăm o Asociația/Fundație pentru a promova securitatea în cadrul evenimentelor/festivalurilor/concertelor. Cred că este extrem de important ca o astfel de Asociație să se implice în conștientizare, să desfășoare acțiuni de aujtorare, în scopul asigurării unei cât mai bune securități în cadrul evenimentelor”.

Un comentariu

  1. Alo, domnule Ratiu de la Cluj Arena, intr-adevar sistemul de securitate al stadionului o fi fost bine gandit, doar punerea in practica e lamentabila. Organizarea unui eveniment va depaseste complet, faceti bine si plecati!

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.