Închide

Castelul Banffy din Răscruci, reabilitat cu 3,6 milioane de euro

AdministrațieTop News by Actual de Cluj - nov. 06, 2018 0 691

Castelul Banffy din Răscruci, și parcul său, va fi reabilitat, după ce Consiliul Județean Cluj a anunțat azi că a deschis licitația pentru lucrări.

Anunțul pentru concursul de atribuire a lucrărilor a fost publicat azi în Sistemul Electronic de Achiziții Publice iar după finalizarea lucrărilor clădirea și parcul ar urma să fie destinate turismului. Ofertele pot fi depuse până la sfârșitul lunii, mai exact în 29 noiembrie, iar lucrările ar urma să fie terminate în cel mult 24 de luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. CJ Cluj a estimat că lucrările ar urma să coste 13,5 milioane de lei plus TVA, adică 16,8 milioane de lei în total – sau 3,6 milioane de euro. „Potrivit documentațiilor tehnice, este prevăzut ca din zona parterului să se facă distribuția vizitatorilor și utilizatorilor către nivelurile superioare și inferioare, respectiv către funcțiunile principale culturale și biroul administrativ amplasat la acest nivel. Etajul va constitui zona centrului cultural, aici urmând a fi amenajată o bibliotecă/mediatecă, o sală multifuncțională pentru activități culturale, o sală de curs de mici dimensiuni, un birou de cercetare și unul administrativ, grupuri sanitare, inclusiv cel destinat persoanelor cu dizabilități locomotorii precum și circulațiile aferente acestor funcțiuni. Subsolul va reprezenta zona de expoziții, aici urmând să se amenajeze un spațiu expozițional. Din zona de expoziții se va realiza accesul pe terasa dinspre parcul ce va fi amenajat la cota terenului natural”, arată instituția.
Totodată, pentru partea exterioară a clădirii s-a decis amenajarea parcului ornamental, decolmatat, curățat și taluzat, cu o insulă în mijloc. Obiectele arhitecturale restaurate și care se vor regăsi în parc sunt pontonul, pasarela peste canal, poduri peste șanț, pavilion, porumbar, fântâna arteziană și zidul de sprijin. De asemenea, prin intermediul proiectului vor fi restaurate și consolidate alte două imobile ce vor avea destinația de clădiri conexe necesare deservirii castelului.

Citește și:

Cum „trăiesc” Castelele Bánffy, la câțiva pași de Cluj-Napoca

Peste 20 de milioane de lei pentru transformarea Castelului Banffy într-un Centru Cultural

Nici un comentariu

Scrie un comentariu