„Casa de vis”, desenată la Pata Rât. Artistul Dan Perjovschi a lansat o carte de colorat, cu desenele copiilor de la groapa de gunoi a Clujului
CulturăSocialTop News by Kristina Reştea - dec. 24, 2017 0 2222
Lângă „oraşul de cinci stele” Cluj-Napoca, sute de oameni trăiesc lângă şi din gunoi, la rampa de la Pata Rât, unde s-a creat recent şi un „lac” de levigat toxic; în timp ce problemele de acolo se agravează, fără ca autorităţile să pară că ar putea să le gestioneze, vestea despre pata de pe obrazul oraşului merge mai departe şi impresionaţi de traiul de lângă gunoi sunt şi oameni din afara Clujului. Printr-o colaborare, visele despre case ale copiilor care trăiesc în condiții mizere au ajuns într-o carte. Artistul sibian Dan Perjovschi, care a desenat chiar la groapa de gunoi alături de copii, a scos o carte de colorat cu aceste „case de vis”, publicată de fundaţia timişoreană ArtEcounters și care e acum pe piață. Banii din vânzare se întorc spre copiii de la Pata Rât, precizează iniţiatorii demersului, care colaborează cu o asociaţie locală.
Cartea e, de fapt, rezultatul unei acţiunii din primăvară: artistul Dan Perjovschi a venit la Cluj să deseneze, în aprilie. Nu într-o galerie, nu într-un muzeu, ci la groapa de gunoi a oraşului. A lăsat câteva mesaje chiar pe zidul de la baza “muntelui” de gunoi şi a lucrat alături de copiii care îşi duc viaţa în zona toxică a rampei. În cadrul proiectului Pata-Cluj, sub umbrela concursului de artă în spațiul public Orașul Vizibil organizat de Fundația AltArt, s-au pregătit în 7-9 aprilie 2017 două evenimente culturale pentru a aborda critic tema locuirii. Grupul de inițiativă SOS Pata Rât, împreună cu artistul Dan Perjovschi au pus la cale, printre altele, un “atelier de desene”. În cadrul atelierului, ce a durat trei zile, acesta a lucrat cu copiii, încurajându-i să-și imagineze o casă ideală, un loc al lor.
Reportaj Actualdecluj.ro, la groapa de gunoi, cu Dan Perjovschi şi copiii din Pata Rât:
Cu ajutorul organizatorilor bienalei de artă contemporană Art Encounters, o parte dintre lucrări au fost integrate într-o carte de colorat, tipărită în 500 de exemplare – fondurile din vânzarea acesteia urmând a fi direcționate către copiii defavorizați de la Pata Rât.
Perjovschi aminteşte, pe o pagină a cărţii, cum a venit la Cluj, la invitaţia deputatului-activist Adrian Dohotaru şi a fost condus la groapa de gunoi de Laura Alicu, de la Centrul de Resurse pentru Comunitate, cea care desfăşoară activităţi cu copiii.
În cadrul acelui atelier, copiii au fost încurajaţi să deseneze şi ei case, iar „casa de vis” a prins contur, în multe feluri: copiii au desenat case cu garaj şi curţi. Cu WC-uri. Cu inimioare şi oameni, copaci şi pisici, castele şi blocuri, înconjurate de fluturi, avioane şi rachete.
Iniţiativa de atunci s-a concretizat într-un produs: artistul a realizat o carte de colorat cu reproduceri ale desenelor copiilor din Pata Rât.
Câteva pagini:
Perjovschi, după vizita la Pata Rât: „Eu am un scop simplu şi precis – vreau ca Dora sau Lavinia sau Costel să mai deseneze… „
L-am întrebat pe Dan Perjovschi în ce fel se va concretiza iniţiativa „cartea de colorat”. „Toţi banii din carte (Art Encounters, care a tipărit-o nu reţine nimic, cei care o vând nu reţin nimic, eu nu iau nimic) merg la Centrul pentru Resurse Comunitare Cluj, care face de ani de zile educaţie, artă şi teatru participativ cu copii din Pata Rât. Cu ei am colaborat când am fost acolo. Şi am văzut că au experienţă, îi ştiu pe nume şi pe copii şi pe adulţi, oamenii din Pata Rât au încredere în ei (că altfel nu dau acordul copiilor să participe). E o asociaţie micuţă. Eu am făcut o înţelegere cu ei ca aceşti bani să mergă în lucruri simple: o vizită la Salina Turda, o pizza în oras, materiale de desen, în această ordine”, a menţionat artistul. „Ideea este să finanţăm lucruri mărunte fără a cere un munte de hârtii şi fără a considera partenerul un hoţ potenţial. Mergem pe încredere. La aceste lucruri mă pot angaja. Copiii, ca toţi copiii, sunt geniali când desenează. Eu am un scop simplu şi precis – vreau ca Dora sau Lavinia sau Costel să mai deseneze… şi vreau ca măcar 15 dintre copii să meargă în excursie, să iasă din locul unde stau toată viaţa. Eu o sa mai merg şi în primăvară – vară, ca să mai facem un alt volum de colorat”, a precizat Perjovschi.
Fundaţia care a tipărit cartea ar putea să scoată o nouă serie, în măsura în care va exista cerere. „Am fost profund sensibilizaţi de demersul lui Dan Perjovschi şi bineînţeles că nu am putut să nu întindem şi noi o mână. Fundaţia Art Encounters a publicat câteva sute de exemplare, toţi banii urmând a fi donaţi către copiii din Pata Rât. Dacaă vom epuiza stocul şi va fi în continuare cerere, vom tipări o nouă serie de cărţi de colorat”, ne-a transmis Georgia Bacinschi, project manager Art Encounters.
Cartea costă 15 lei şi poate fi găsită la Molecule F Concept Store (București), Librăria La două bufnițe (Timișoara), Casa Isho (Timișoara); o poți comanda și online, la contact@artencounters.ro.
Mesajul lui Dan Perjovschi:
„Imaginaţi-vă în timp ce staţi în jurul bradului că unii din copiii ăia care au făcut desenele alea minunate sunt acolo pe deal la groapa de gunoi, în bătaia vântului, fără centrală de încălzire…”
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Kit”U”l studentului la Cluj: „Toți steliștii din Ardeal, să ne facă *** o**l” Clubul: retragem toate tipăriturile
oct. 13, 2024 0
-
Adela Mîrza, dispută cu liderul PNL Cluj într-o emisiune: „Cum e cu cinstea și onoarea?” / PNL Cluj a mințit că-i exclude pe cei care au împrăștiat pliante false
oct. 13, 2024 0