Închide

Care sunt cele mai bune școli din Cluj la Evaluarea din acest an

Educaţie by Mihai Prodan - iul. 12, 2021 0 452

O singură școală din Cluj are o medie generală peste 9 la examenul de evaluare națională în acest an, în condițiile în care județul a avut în acest an cea mai bună performanță din țară.

E vorba de Colegiul Național ”Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, unde media pe școală a fost în acest an de 9.34. Următorul clasat e Liceul Teoretic ”Elf”, din același oraș, cu o medie de 8,77, urmat de Liceul Teoretic ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca, cu o medie de 8,70. DE altfel aceeași medie a fost înregisrtată și la LIceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu” și școala gimnazială ”Ioan Bob”. Puțin mai jos, pe poziția 6 în acest clasament, se află liceul unitarian ”Janos Zsigmond”, cu 8,65.

Amintim, Clujul are cea mai bună rată de promovare a examenului de evaluare națională, din țară, e vorba de o rată de promovare de 88,6%, considerabil peste media națională, de 76,1%. Examenul a fost susținut în acest an de peste 123.100 de candidați prezenți, dintre care peste 94.500 au obținut medii mai mari sau egale cu 5, rezultând o rată de 76,80%, în ușoară creștere, comparativ cu anul trecut (76,10%). În Cluj s-au înscris la examen peste patru mii de elevi, mai exact 4.030.

Precizăm, Clujul e județul din țară cu cele mai multe medii de 10 la examenul din acest an.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.

Articole similare