Care erau obiceiurile tradiționale românești din Transilvania de Bobotează: ”se credea că dacă înspre Bobotează plouă sau ninge, anul va fi unul bun”
Actualitate by Actual de Cluj - ian. 06, 2025 0 118
Dintr-un volum care a cercetat obiceiurile tradiționale românești din Transilvania, publicat la Cluj, aflăm ce obiceiuri erau în lumea satului de Bobotează.
”Se credea că dacă înspre Bobotează plouă sau ninge, anul va fi unul bun, roditor”, arată Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj. ”Dacă spre noaptea de Bobotează nu bate vânt, se va face pâine”, spuneau bătrânii. „În astă zî sfântă”, mai ziceau oamenii satelor, „nu e bine să împrumuți jar, dar nici alte lucruri din casă. Și copii nu trebuie hrăniț’ afară, ca să nu să împrăștie familia și gospodăria”. ”Totodată, era credința că dacă te scalzi de Bobotează, scapi de boli. Așa că unii oameni se îmbăiau în „produhul” tăiat în gheața râului, în noaptea Bobotezei, în special fetele și femeile. Cu tot gerul de afară, alergau spre casă rostind rugăciuni. Apoi, dimineața, mergeau la biserică încredințați că au scăpat de necazuri, deoarece „în acea noapte, toate apele capătă puterea și sfințenia Iordanului, în care s-a botezat Iisus”. La slujba de la biserică, fetele duceau lumânări, iar când preotul „ieșea cu darurile”, lua în mână o singură lumânare. Se credea că fata care a dus lumânarea respectivă, va fi iubită și apreciată în sat”, după cum afirmă etnologul Maria Bocșe, în în volumul „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania”, editat de CJCPCT Cluj.
Totodată, în satul tradițional, în Ajunul Bobotezei, se întâlneau și riturile de ”ursită” sau de ”orândă”, practicate de fete. ”Astfel, elementele religioase erau împletite cu cele magice, într-o unică dorință de a-și cunoaște destinul, de a afla cu cine se vor mărita”, după cum arată etnologii, care exemplifică: ”în unele zone, fetele care doreau să își cunoască „orânda”, ajunau, adică nu mâncau nimic până seara. Apoi își preparau o turtă din făină de grâu sau de mălai, frământată cu apă și sare. Trebuia măsurat fiecare ingredient, așa că se puneau nouă măsuri de făină, nouă de apă și nouă de sare. Turta era coaptă fie în cuptor, fie pe plita sobei. Jumătate din ea era mâncată afară, după asfințitul soarelui, stând pe tăietorul de lemne. În timp ce mânca, fata trebuia să fie atentă din ce parte a satului latră câinii, crezând că din acea direcție, de pe acea uliță, o să-i fie viitorul soț. Cealaltă bucată de turtă, alături de un fir de busuioc furat din „struțu’ popii” atunci când a fost cu crucea, fata o punea sub pernă, ca să își viseze mirele dorit”. ”Mai era o practică, aceea de a pune seara, în ajun, în „produhul” din gheața râului, un fir de busuioc luat de la umblatul preotului cu crucea. Dimineața, fetele verificau busuiocul și se uitau dacă s-au prins fire de păr de animal pe crenguță. Și în funcție de ce ce se lega de busuioc, prevestea cât de bogat va fi mirele”.
În vechime, în Ajunul Bobotezei, grupuri de feciori sau chiar ”ceata feciorilor” colindau pe ulițele satului. Intrau în curți și în case și anunțau ”dezlegarea Câșlegilor”, adică începerea perioadei nunților:
„Slobozim Câșlegile,
Să mărităm fetele,
Umblați, feciori,
Să vină pețitori”,
În lumea satului, prin ”câșlegi” se înțelegea perioada dintre două posturi, în care se mănâncă ”de dulce”: câșlegile de iarnă – perioada ce ține de la sărbătorile de iarnă, până la începutul Postului Mare. ”Mai demult, în satele din Transilvania, în acest timp se făceau cele mai multe nunți. În primul rând, fetele și feciorii se întâlneau și se cunoșteau în șezătoare, care debuta la începutul postului Crăciunului și continua în câșlegi, până aproape de primăvară. Aici, feciorii veneau seară de seară și își puneau fiecare ochii pe fata care era mai frumoasă sau mai harnică. Dacă și fata îndrăgea feciorul, urma pețitul și apoi nunta”, mai arată etnologii.
În imagine Botezul Domnului, Icoană pe sticlă- Nicula, jud. Cluj/colecția Muzeului Etnografic al Transilvaniei
