Închide

Carbochim își dublează profitul într-un an, la 2 milioane de lei, activele îi cresc la 85 milioane

Economie by Actual de Cluj - nov. 12, 2018 0 272

Producătorul de materiale abrazive Carbochim Cluj-Napoca și-a dublat profitul într-un an, la o cifră de afaceri în creștere cu o cincime.
Carbochim a realizat venituri de aproape 30 milioane de lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 21% față de perioada similară a anului trecut, și un profit net de două milioane de lei, în creștere de 132% față de perioada similară a anului trecut, când compania a raportat un profit net de 890.000 lei. În raport diferența la profitul brut, înainte de impozitare, e chiar mai mare: în acest an compania clujeană a marcat aproape 2,6 milioane de lei profit brut, în creștere mai mult decât dublă față de cel de anul trecut, de 1,17 milioane.
Fabrica de materiale abrazive Carbochim SA funcționează în una dintre cele mai fierbinți zone imobiliare ale momentului în Cluj, piața 1 Mai – astfel, activele sale sunt evaluate la 84,8 milioane de lei, față de 81 milioane la începutul anului, adică 18,4 milioane de euro.
Să mai spunem că și datoriile companiei s-au majorat în acest interval, cu aproape 20%, la 17,92 milioane de lei.

Carbochim e listată pe Bursa de Valori București, unde are 4,9 milioane de acțiuni la o capitalizare de 67 milioane de lei, dar acțiunile sale sunt tranzacționate rar, în ultima vreme în medie o tranzacție pe săptămână. Titlurile sale se vând la 13,6 lei, același preț din ultimul an.

CBC_20181109075353_Carbochim-IFRS-30-09-2018 by actualdecluj on Scribd

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags

Articole similare