Închide

Cantonament în Cipru pentru U Cluj. Când e reunirea și câte transferuri speră să facă formația clujeană

Sport by Catalin Suciu - ian. 07, 2020 0 560

Universitatea Cluj se va reuni săptămâna viitoare pentru a pregăti partea a doua a campionatului. Echipa clujeană investenște în continuare în pregătire, cu toate că se află mai aproape de retrogradare decât de promovare, și va susține un cantonament extern, destinația aleasă fiind Cipru.

Reunirea e programată luni, 13 ianuarie. Cel puțin deocamdantă, antrenamentele vor fi conduse tot de Adrian Falub. U Cluj va susține un stagiu centralizat de pregătire în Cipru de 12 zile. Plecarea e programată pe 27 ianuarie. Universitatea va juca și patru meciuri de verificare, adversarele urmând a fi stabilite în perioada următoare.
Deocamdată, „U” Cluj nu a bifat nici un transfer.

„Nu suntem disperați. Lumea s-a obișnuit ca Universitatea să plătească bani mulți pe salarii. Dar nu vrem să mai dăm o grămadă, ci cât merită. Se pot face antrenamente, nu e nici un fel de problemă că n-am făcut nici un transfer. Aș vrea patru sau cinci fotbaliști care să vină cu ceva în plus, acum vom vedea dacă îi putem și aduce. Deocamdată nu am transferat pe nimeni”, a spus Falub pentru actualdecluj.ro.

„Suntem în discuții cu un antrenor, dar se află sub contract. Dacă nu poate veni acum, va veni la vară cu siguranță. Până atunci mă ocup eu de tot”, a adăugat Falub.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.