Când PUG-ul îți încurcă toate planurile imobiliare și îți confiscă și terenurile
AdministrațieTop News by Actual de Cluj - iul. 27, 2015 1 801
Ups! Magistrala de gaz trece pe proprietatea ta. Ups! Se sistematizează pârâul Becaș și se fac lucrări tot pe terenul tău. Ups! Traseul centurii de hârtie a primăriei prin sudul orașului e gândit tot pe terenul tău. Noul Plan Urbanistic General (PUG) al orașului a luat de bună această stare de fapt și ți-a îngrădit dreptul de folosință a terenurilor, fără niciun fel de măsură reparatorie. Nu este o situație singulară. Pe masa primăriei încep să curgă plângerile prealabile și să se ceară despăgubiri pentru modul în care prin noile reguli de urbanism se confiscă drepturile de proprietate ale clujenilor, fără niciun fel de măsuri reparatorii.
Este cazul unui om de afaceri clujean care deține trei parcele în zona pârâului Becaș grevate în noul Plan Urbanistic General de dreptul de construire, fiind încadrate ca zone verzi de protecție a apei, ca zone pe culoarul destinat utilităților publice sau ca traseu al inelului ocolitor dorit de primărie prin sudul orașului.
Vasile Vita, cel care controlează societatea Vitacom, a adresat primăriei trei plângeri prealabile împotriva prevederilor din noul PUG prin care parcelele sale au devenit neconstruibile. Este vorba despre trei terenuri care însumează peste 1 hectar în zona Becaș din Cluj-Napoca. Omul de afaceri a cerut schimbarea încadrării parcelelor sale din zonă de protecție a apelor sau cu rol de culoar ecologic, zonă verde de protecție față de infrastructura majoră și din zonă de circulație rutieră și amenajări aferente în zonă în care se permite construirea de locuințe.
Potrivit acestuia, pe un teren de 8400 mp – fânaț în Becaș- aflat în proprietatea sa este proiectat traseul centurii ocolitoare de sud a orașului, fără ca primăria să comunice exact coordonatele topografice în așa fel încât el să poată face dezmembrarea aferentă, iar restul parcelei să poată fi construibilă. O altă parcelă de 3100 de mp din zona pârâului Becaș este traversată de o conductă magistrală de gaz și se află și în proximitatea apei. În plângerea prealabilă, Vita atrage atenția că pe proprietatea sa au fost începute și lucrări de sistematizare a albiei pârâului, fără să i se ceară niciun fel de acord. O altă parcelă de peste 1300 de mp are aceeași situație.
„Noi am predat cazul avocaților (Nistorescu, Somlea și Asociații – n.red.). Am fi preferat să se rezolve situația pe cale amiabilă. În cazul parcelelor afectate de magistrala de gaz, ar fi normal ca aceasta să se devieze pe malul pârâului Becaș. Atunci lucrurile ar fi în regulă. Trebuia să se țină cont că aceste zone de protecție au fost gândite pe proprietăți private și să se trateze situațiile unitar, cu echitate. În cazul parcelei afectare de centură, noi am calculat că ne este afectată o suprafață relativ mică și am cerut să ni se comunice coordonatele, în așa fel încât să o putem dezmembra, iar apoi restul de teren să-l putem folosi pentru a construi locuințe, potrivit reglementărilor în vigoare. Dacă ni se confiscă terenurile este normal să beneficiem de măsuri reparatorii”, a atras atenția Vasile Vita.
Direcția de urbanism a primăriei a propus menținerea prevederilor din noul Plan Urbanistic General, iar consilierii locali au respins cele trei plângeri prealabile. Nu este singurul caz aflat pe masa forului local. Alți cetățeni aflați în situații similare au cerut să fie despăgubiți pentru că pe terenurile lor a fost proiectată infrastructura de utilități sau centura de sud a orașului. De asemenea, oamenii au reproșat primăriei că nu are un plan și un orizont de timp pentru realizarea respectivului inel ocolitor Mănăștur-Apahida, iar terenurile lor sunt blocate și nu le pot utiliza. Primarul Emil Boc a declarat în repetate rânduri că oamenii vor fi despăgubiți, pe măsură ce primăria va idendifica surse de finanțare pentru inelul ocolitor de sud și va pune în operă proiectul. În legătură cu instituirea interdicției de construire din pricina culoarului de protecței a apelor sau a infrastructurii de utilități publice, proiectantul PUG a motivat că acestea au fost instituite în conformitate cu prevederile legale, iar Direcția de Urbanism și consilierii locali și-au însușit respectivul punct de vedere. A devenit deja o practică curentă a primăriei ca toate controversele create de noul PUG să fie pasate instanțelor de judecată.
articolele astea lui Vita is platite?
de unde pana unde are el dreptul sa construiasca P+10 pe o pasune? pai el cand a cumparat terenul a cumparat pasune, nush ce se oripileaza acum.
problema e ca daca nimeni nu cedeaza pentru viitoarele drumuri cum dracu se pot valorifica terenurile? chiar nu intelegem ca pt a avea ceva durabil in zona prima data tre sa cedeze fiecare x metri pt un drum de 4 benzi, apoi pe ce ramane se poate contrui orice.