Închide

BREAKING Azbest cancerigen în apropierea unui centru de afaceri din comuna Baciu. Toată clădirea a fost evacuată. În incintă e și o grădiniță cu zeci de copii

ActualitateTop News by Catalin Suciu - mart. 20, 2019 2 3342

În vecinătatatea Amera Tower, un centru de afaceri din Baciu, unde lucrează sute de persoane, zac mai multe hale industriale consturite înainte de 90, unele având acoperișul din azbociment, element dăunător mediului și care, potrivit Agenției Naționale de Mediu și instituțiilor sanitare, poate duce la afecțiuni grave. În România, utilizarea azbestului e interzisă din 2007. În Amera Tower funcționează și o grădiniță. De luni, clădirea a fost evacuată în întregime.

*Proprietarul  Amera susține că zona a fost securizată și că nu există decât un „acoperiș la un șopron”.

*Patronul firmei contractate pentru eliberarea zonei spune că „sunt peste 55 de tone de azbest. Sunt acolo, iar acum se urmează toți pașii care trebuie făcuți. După eliberarea zonei, urmează etapa a doua, care prevede igienizarea.”

Conducerea EON Gaz, companie care își are sediul în Amera, și-a trimis toți oamenii acasă și a solicitat proprietarului de la Amera Tower să ia măsuri. „A fost dorința acționarilor din Germania, ei sunt mai sensibili când aud de lucruri din acestea”, spune proprietarul Amera, Adam Ambruș, pentru actualdecluj.ro.

În incintă funcționează și o grădiniță cu 60 de copii. Activitatea a fost, de asemenea, sistată și toți copiii au stat de la începutul săptămânii acasă.

Terenul pe care se află mai multe hale industriale vechi e deținut de o companie cu capital străin, Europa Development. Amera, fiind în apropiere, a cerut, la rândul său, intervenția în zonă, curățarea și luarea tuturor măsurilor de siguranță. O firmă autorizată de mediu a fost la fața locului, susține Ambruș. Firma este Fibrocim.

„Este un acoperiș în spatele clădirii, la una dintre hale, un acoperiș la un șopron. Am solicitat proprietarilor să fie demontate toate elementele. Au chemat o firmă de mediu și au fost demontate plăcile. A fost o măsură de securitate suipraestimată, să se facă curățenie în clădire și curățenie de filtre. S-a făcut procedura așa cum trebuie. Clădirile acelea, halele acelea sunt de peste 30 de ani, așa a fost pe vremuri. Eu consider că a fost puțin prea drastică chestia asta să trimită oamenii acasă. Nu e nici un pericol pentru nimeni, în nici un caz”, mai spune Ambruș.

Fibrocim este firma care a fost contactată de proprietarii terenului pentru curățare. Patronul Fibrocim, Gabriel Roșianu, anunță că  firma sa a fost contactată de proprietarii terenului, de Europa Development și spune că în zonă se află peste 55 de tone de azbest.

„E o estimare, așa cum se fac în cazuri similare, iar acum să vedem dacă acceptă contractul. S-a făcut o constatare, noi mergem la Garda de Mediu Bihor, apoi trimitem aprobare la ISU Cluj, dacă aprobă, intrăm cu mașinile să-l încărcăm. Sunt mai mulți pași care trebuie urmați. Abia apoi urmează igienizarea zonei, Azbestul e acolo, unde să fie altundeva? Nu e încărcat, adică noi sigur nu l-am încărcat. E nevoie de multe aprobări”, ne-a declarat Roșianu.

La solicitarea actualdecluj.ro, EON Gaz precizează că „Deși nu avem nici un indiciu că a apărut un risc pentru sănătatea angajaţilor noştri din cauza demolării, s-au luat măsuri de precauție suplimentare şi au fost demarate operaţiuni specifice de igienizare a clădirii în care ne desfăşurăm activitatea: curăţare filtre de la sistemul de climatizare, aspirare mochete, spălare mochete şi geamuri etc. Pentru buna desfăşurare a acestor operaţiuni şi restabilirea unui climat de muncă favorabil, s-a decis încetarea activităţii în sediu pentru două zile.”

Garda de Mediu Cluj a transmis prin directorul Valentin Suciu că: „oamenii sunt pe teren, se fac cercetări fiindcă am primit o sesizare pe mail. Cu mai multe informații ne auzim mâine.”

Potrivit specialiștilor, azbestul este extrem de dăuntător sănătății. Doctorița Marilena Oargă, șefa clinicii de Medicina Muncii a și publicat, de altfel, o lucrare în care abordează această temă, „Azbestoza și atingerile pleurale ale azbestului”. Potrivit acesteia, expunerea la azbest poate provoca, între altele,  „Mezoteliomul pleural, o tumoră malignă primitivă a pleurei, cu caracter rapid invaziv şi cu evoluţie de obicei fatală în 12-24 luni.”

Asta, desigur, în cazuri foarte grave, în care te afli în contact direct cu azbestul.

În Uniunea Europeană folosirea azbestului este interzisă.  Doar în Anglia se estimează undeva la 3000 decese anual cauzate de expunere prelungită la azbest.

Fibrele de azbest inhalate și reținute în plămâni se pot acoperi cu o proteină conținând fier, formându-se astfel corpi azbestoici, care determină pleurita, fibroza pulmonară (azbestoza) și evolueaza în timp spre cancer, cu diferite localizari (pulmonară, pleurală sau peritoneală).  Pentru a proteja sănătatea populației și a controla poluărea mediului cu azbest, de la 1 ianuarie 2007 statul român a interzis toate activităţile de comercializare şi de utilizare a azbestului şi a produselor care conţin azbest.

E o directivă aprobată in-corpore de mai multe state europene după ce s-a ajuns la concluzia că azbestul produce cancer în timp.

 

 

 

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

2 comentarii

  1. […] Proprietarul Amera Tower, Adam Ambruș, susține că lucrurile nu sunt atât de grave și că nemții au reacționat pripit, lăsându-i clădirea goală. ”Este un acoperiș în spatele clădirii, la una dintre hale, un acoperiș la un șopron. (…) Eu consider că a fost puțin prea drastică chestia asta să trimită oamenii acasă. Nu e nici un pericol pentru nimeni, în nici un caz”, mai spune Ambruș, citat de Actual de Cluj. […]