Închide

Bradul creat de designerii Untold a strâns 50.000 de euro la licitația caritabilă organizată de Salvați Copiii România

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - dec. 10, 2021 0 311

Bradul creat de arhitecții și designerii echipei Untold, botezat „Luna Magic Tree”  a fost unul dintre cei mai licitați brazi la gala caritabilă organizată de Salvați Copiii România la Muzeul Național de Artă din București. După o ,,luptă” asiduuă, creația organizatorilor Untold, a fost licitată cu suma de 50.000 de mii de euro de către Kaufland România, anunță organizatorii Untold. Toți banii vor ajunge la organizația Salvați Copiii România.

,,Este prima noastră participare la Festivalul Brazilor de Crăciun, dar cu siguranță nu va fi ultima! După succesul pe care l-am avut în acest an, suntem motivați să revenim și la edițiile viitoare, să ne aducem și noi mica noastră contribuție la marele bine pe care îl face Salvați Copiii România an de an. Și cum binele se face alături de oameni de încredere, le mulțumim pentru încrederea acordată partenerilor noștri, Kaufland România!”, a declarat Edy Chereji, director de Comunicare Untold.

,,A fost o surpriză extrem de plăcută să-i găsim pe prietenii noștri vechi la Festivalul Brazilor de anul acesta, iar Luna Magic Tree s-a dovedit a fi de neratat. UNTOLD și Kaufland România, un parteneriat durabil și un câștig pentru educația copiilor vulnerabili din România. Împreună demonstrăm că implicarea face diferența!”, a motivat alegerea Anna-Katharina Scheidereiter manager CSR Kaufland România.

26 de artiști și designeri au creat în atelierele lor brazi unici pentru evenimentul din acest an. În licitația de la gală au intrat doar 14, iar bradul „Luna Magic Tree” a fost printre finaliști.

Este primul an în care Untold a participat la acest minunat eveniment și își dorește ca acest brad să dăruiască fericire, zâmbet și magie tuturor.

„Luna Magic Tree” a fost creat de arhitecții și designerii celui mai mare festivalul de muzică din Europa, Untold, iar conceptul o dezvăluie pe Luna, generatorul de energie magică și blândă a univesilui festivalului, o energie menită să îmbrățișeze bucuria dăruirii și a copilăriei.

,,Folosind luna ca simbol al luminii, al magiei, al feminității și al energiei materne am creat un brad menit să lumineze suflete. La lumina Lunii se regăsesc 7 brazi, simbol al trăiniciei, al prosperității și ai vieții, brazi populați de licuricii universului Untold. Luna Magic Tree aduce un mesaj de unitate și bucurie și ne dorim ca LUNA să vă poarte pe ale sale raze magice”, a declarat Corina Gheorgheza, storyteller Untold.

Banii strânși la licitație vor ajunge la organizația Salvați Copiii România care își dorește să le ofere o șansă mai bună la viață copiilor pentru care educația este un lux. Festivalul Brazilor de Crăciun este o misiune de tradiție, întinsă de-a lungul ultimilor 21 de ani, în care s-au strâns peste 6 milioane de euro pentru copiii nevoiași ai României.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu