Închide

Bode despre acuzațiile de plagiat la UBB Cluj, ”a fost o campanie mizerabilă”

Actualitate by Actual de Cluj - mai 23, 2023 0 264

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat azi la Vaslui, că acuzaţiile privind faptul că ar fi plagiat în teza sa de doctorat de la UBB Cluj sunt nefondate şi fac parte dintr-o campanie „mizerabilă” dusă de USR.

Oficialul s-a referit la decizia Consiliului Naţional de Etică, organism aflat în subordinea Ministerului Cercetării, care a stabilit că Bode nu a plagiat în volumul bazat pe teza de doctorat.

„Mă feresc să comentez decizii ale instanţelor, fie că sunt instanţe academice, fie că sunt instanţe de judecată. Vreau să spun de la început că am un respect deosebit faţă de întreaga comunitate academică din România. Am un respect deosebit faţă de una dintre cele mai prestigioase universităţi din lume – Universitatea Babeş – Bolyai. Astăzi, acest organism la nivel naţional, Consiliul Naţional de Etică, cel mai important îndrituit să verifice conduita şi etica academică a dat acest verdict, de neplagiat, spunând că nu am plagiat în carte şi evident nu am plagiat nici teza de doctorat. Practic, acest verdict vine şi confirmă ceea ce spuneam în urmă cu câteva luni. A fost o campanie mizerabilă, o campanie politică dusă de USR şi de asociaţii USR, împotriva mea, care nu a avut nicio legătură cu realitatea. Am încredere că adevărul este de partea mea şi, într-un final, justiţia se va pronunţa şi va rămâne o decizie definitivă. Respect toate deciziile instanţelor academice şi instanţelor de judecată din România”, a spus ministrul Afacerilor Interne.

Cu puțin timp înainte de rotativă guvernamentală, Consilul Național de Etică, subordonat Ministerului Cercetării, a decis că ministrul de Interne Lucian Bode nu a plagiat teza sa de doctorat, potrivit unor surse din cadru instituției și din PNL, citate de Libertatea.

USR a reacționat azi și a precizat că în acest caz Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, organism subordonat Ministerului Cercetării condus de PNL, ”a declanşat o operaţiune de albire a lui Lucian Bode, la fel cum s-a întâmplat în trecut cu Victor Ponta”.

”Este un moment în care trebuie să ne întrebăm: este aceasta imaginea „României Educate” pe care o vrea preşedintele Iohannis? O ţară în care plagiatul nu este doar ignorat, ci protejat de instituţiile care ar trebui să ne apere valorile academice? Nu putem accepta asta. Lucian Bode nu poate şi nu trebuie să rămână în Guvern”, a spus Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR.

Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) este un organism consultativ, fără personalitate juridică, pe lângă autoritatea de stat pentru cercetare – dezvoltare. Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării asigură secretariatul tehnic şi sprijinul executiv pentru activitatea consiliului, potrivit reglementărilor în vigoare, conform site-ului institutiei. Organizarea şi funcţionarea CNECSDTI este reglementată prin ordin al Ministerului Educației.

Atribuţiile CNECSDTI se referă atât la revizuirea codurilor de etică pe domenii, cât şi la modul în care sunt respectate normele de conduită morală şi profesională prin analiza eventualelor abateri semnalate, se arată pe site-ul instituției.

Componența Consiliului, conform hotnews.ro:

Dacian Dragoș Cosmin, președinte – Universitatea Babeș-Bolyai Cluj Napoca
Stamate Eugen, vicepreședinte – Universitatea Tehnică a Danemarcei
Andone Raluca-Oana, vicepreședinte – Institutul de Chimie Macromoleculară “Petru Poni” Iași – Academia Română
Membri:
Alecu Georgeta – Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Inginerie Electrică – ICPE-CA Bucureşti
Bâlc Nicolae Octavian – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Bucur Daniel – Universitatea de Stiinte Agricole si Medicină Veterinară din Iași
Căprăroiu Aurelia-Mihaela – Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile Pielărie – INCDTP București
Chifiriuc Mariana Carmen – Universitatea din București
Costin Hariton-Nicolae – Academia Română
Doicin Cristian-Vasile – Universitatea Politehnica din București
Florescu Margareta Stela – Academia de Studii Economice din București
Ghiaus Christian – Institut National des Sciences Applique (INSA) Lyon
Ilin Corina Mirela – Universitatea de Vest Timișoara
Iordache Virgil-Alexandru – Universitatea din București
Manea Vlad-Constantin – Universidad National Autonoma de Mexico
Paceagu Jenica – Patronatul Român din Cercetare şi Proiectare
Purcar Marius Ioan – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Rusu Liliana Celia – Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați
Sîrbu Carmen Adella – Spitalul de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” București
Szedlacsek Ștefan Eugen – Institutul de Biochimie al Academiei Române
Timar Romulus Bogdan – Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara
Vasiu Ioana – Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj Napoca
Vizureanu Petrică – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

Nici un comentariu

Scrie un comentariu