Închide

Blocaj și la întreținerea rețelei de biciclete

AdministrațieTop News by Luminiţa Silea - sept. 09, 2014 0 284

Contractul de administrare al rețelei de bike-sharing de la Cluj atribuit în iulie regiei Consiliul Local este blocat în contestații. UNul dintre ofertanți, Wind Technologies, care lucrează și în cadrul proiectului cu bani europeni de realizare a respectivei rețele, a contestat rezultatul licitației. Deocamdată contestația nu a fost soluționată, după cum spun și oficialii Regiei Autonome a Domeniului Publci care au menționat că nu au semnat contractul cu primăria, având în vedere respectiva contestație.

Wind Techologiei a depus o contestație în 1 august prin care susține că oferta RADP este neconformă și inadmisibilă și a cerut CNSC să anuleze rezultatul licitației, concomitent cu descalificarea regiei primăriei. În cursa pentru contractul de administrare a rețelei de biciclete (încă nefinalizate) estimat la peste 7,2 milioane lei s-au înscris trei ofertanți – Regia Autonomă a Domeniului Public din subordinea primăriei, Sport Arena și Wind Technologies (firma care a lucrat la softul rețelei), primul dintre aceștia fiind desemnat câștigător de comisia de licitație a primăriei. Vezi aici reprosurile aduse de ofertanti primariei.

Proiectul administraţiei clujene de încurajare a transportului cu bicicleta în oraş şi în comunele Floreşti şi Apahida trebuia finalizat în august 2013. Apoi în aprilie 2013. Actualdecluj.ro scria că stațiile de închiriere au fost montate în oraș dar nu pot fi interconenctate și date în folosință din cauza unor erori din caietul de sarcini. De aceea primăria a scos la licitație un acord cadru pe doi ani și 1,6 milioane de euro pentru întreținerea sistemului. Vezi aici care sunt problemele.

Și cu acest contract blocat, administrația a scos la licitație lucrări suplimentare estimate la peste 1,8 milioane de lei în cadrul proiectului de realizare a rețelei de bike-sharing. Potrivit caietului sarcini respectiva suplimentare vizează lucrările de realizare a stațiilor de închiriere biciclete și a traseului de piste în comunele Apahida și Florești, așa cum prevede proiectul. Licitația se va derula în 16 septembrie. Administrarea este una și proiectul de realizare a rețelei este alta”, au afirmat reprezentanții primăriei.

Noul termen pentru ca rețeaua de stații bike sharing să funcționeze este 2015.

Proiectul este unul cu finanţare europeană, în valoare totală de 14 milioane de lei. Contractul cu Viacor Engineering a fost încheiat la 11,9 milioane de lei şi implică realizarea efectivă a reţelei. După finalizarea rețelei clujenii urmează să primească carduri de la primărie pe baza buletinului, card cu care pot circula cu bicicleta prin oraș iar apoi o pot lăsa în oricare dintre rastelurile din rețea.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.