Închide

Bicicliștii din Cluj se adună vineri cu sutele în piața Unirii, protestează față de pistele de biciclete: sunt înguste sau fără continuitate

Actualitate by Actual de Cluj - sept. 20, 2017 0 262

Bicicliștii din Cluj se întâlnesc cu sutele o dată pe lună, într-un marș care atrage atenția asupra importanței traficului velo în oraș – dar o fac de zece ani, fără rezultate notabile.

„Este o ocazie mai specială pentru că această ediție a marșului este dedicată Săptămânii Europene a Mobilității 2017, care se desfășoară în 16-22 septembrie, culminând în 22 septembrie cu Ziua Europeană Fără Mașini, și este și aniversarea a 10 ani de marșuri lunare ale bicicliștilor clujeni, o aniversare tristă, pentru că era de dorit să nu mai fie nevoie de ele, să o fi luat deja autoritățile locale în direcția bună și publicul să nu mai simtă nevoia de proteste”, explică Radu Mititean, directorul unei asociații care organizează astfel de marșuri de nu mai puțin de zece ani.

Acesta atrage din nou atenția față de lipsa sau inadecvarea dezbaterii publice a planurilor de noi piste de biciclete pe străzi precum Bună Ziua sau Drumul Sf. Ion, și față de calitatea redusă a majorității pistelor de biciclete mai vechi și mai noi, uneori cu deficiențe calitative grave la noile piste, plus probleme ca lățimea insuficientă, lipsa de continuitate, prezența diverselor obstacole, marcaje și indicatoare rutiere lipsă sau greșit amplasate și altele.

De această dată marșul e programat vineri, e a 120-a ediție din seria lunară începută în septembrie 2007 în continuarea celei anuale începute de Clubul de Cicloturism Napoca în 1998, în piața Unirii la ora 17.45.

Traseul vizează de această data zonă centrală și pericentrala și cartierul Grigorescu, cu plecare și final în piața Unirii. „Este o nouă ocazie de întâlnire, cunoaștere și pedalare în comun a bicicliștilor clujeni, dar mai ales o ocazie de a reaminti autorităților locale, publicului și presei de nevoia promovării utilizării bicicletei că mijloc cotidian de transport în oraș, componența esențială a mobilității urbane durabile și alternativă viabilă la transportul automobilistic, alături de transportul în comun și deplasarea pietonală”, explică Mititean.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

  • Articole similare