Închide

Bazinul de înot din Borhanci se scumpește cu peste 13 milioane de euro ca să poată fi omologat pentru a putea găzdui competiții internaționale

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - aug. 25, 2024 0 447

Bazinul de înot a cărui șantier a început în preajma alegerilor locale din luna iunie va costa cu peste 65 de milioane de lei (13 milioane euro) mai mult decât suma aprobată în studiul de fezabilitate. Creșterea este de peste 32% și investiția va fi de peste 200 milioane de lei (peste 40 de milioane de euro). Costurile suplimentare au fost generate de stabilizarea terenului dar și de lucrări pentru atingerea standardelor de omologare a Federației Internaționale de Natație.

Consilierii locali urmează să discute un proiect de hotărâre pentru actualizarea indicatorilor tehnico-economici la ședința ordinară din 29 august.

Valoarea totală a investiției urmează să fie actualizată la 200.462.096 lei cu TVA, de la suma inițială aprobată de Consiliul Local în 2022, care era de 134.776.771 lei.

Potrivit proiectului tehnic este nevoie de optimizarea soluției de fundare a bazinului și a parcării aferente prin execuția a 745 de piloți forați.

„În cadrul procesului de proiectare a proiectului tehnic, au survenit modificări față de faza de proiectare a studiului de fezabilitate (…). În urma întocmirii expertizei geotehnice şi a finalizări proiectului tehnic s-a concluzionat de către expertul tehnic atestat că fundarea directă a clădirii (fundații continue sau izolate) nu este fezabilă şi practică din punct de vedere tehnico-economic, fiind necesară optimizarea soluției de fundare a bazinului de înot şi a zonei de parcare aferentă bazinului de înot prin executarea a 745 de piloți forați cu adâncimi cuprinse între 17,90 m și 6 m cu diametrul de 800 mm”, se arată în referatul proiectului de hotărâre.

Deja primarul Emil Boc a anunțat această soluție cu peste 700 de piloți forați, fără să precizeze că vor fi costuri suplimentare. O altă dorință a primarului, de a-l avea pe David Popovici, campionul mondialului al României la 200 de metri (venită pe parcurs, după ce înotătorul a criticat faptul ca nu investesc bani în infrastructura de natație), pe frontispiciul noului bazin la pachet cu cea de a putea organiza competiții internaționale de natație la Cluj, ridica, de asemenea, costurile.

Primăria a solicitat adaptarea proiectului pentru a respecta normele FINA (Federația Internațională de Natație), astfel încât complexul să poată găzdui competiții naționale și internaționale de înot, sărituri, polo și înot sincron. Modificările includ adâncirea bazinului cu 80 cm față de proiectul inițial, precum și adăugarea unor echipamente specializate, cum ar fi cuburi video, sisteme de cronometrare și tabele de scor omologate FINA.

„Ulterior semnării contractului de proiectare şi execuție Beneficiarul obiectivului de investiții a solicitat Antreprenorului MBS Group proiectarea şi executarea bazinului de înot pentru a se încadra în cerințele FINA. Astfel, la finalizarea proiectului tehnic faza P.T. adâncimea bazinului de înot a fost optimizată (a rezultat o adâncime mai mare față de cea de la S.F. cu 80 cm) şi actualizată lista echipamentelor necesar a se monta la bazinul de înot: cub video, sistem cronometrare pentru polo, echipament pentru terenul de polo pe apa, tabelă scor polo pe apa, tabela scor înot, tabela scor sărituri în apă, kituri complete cronometraj omologate FINA pentru înot, difuzoare subacvatice/inot sincron, diferenta kit bazin sărituri (atenuatoare impact), sistem de sonorizare pentru competiții, sistem iluminat competițional”, se mai arată în documentație.

Proiectul prevede realizarea unui bazin olimpic de înot, unul de sărituri, zone de agrement, vestiare și o zonă administrativă, alături de o tribună pentru 1.000 de spectatori. De asemenea, complexul va include zone de relaxare cu saune și jacuzzi, precum și un bazin de inițiere pentru începători.

De proiectare și execuție se poate cupă firmele MBS Group SRL, ASA CONS România și POLIART în baza unui contract semnat în 2022 cu Primăria Cluj-Napoca. Durata totală a investiției este estimată la 38 de luni, din care lucrările de construcție vor dura 24 de luni. Șantierul a început în primăvara lui 2024.

vezi și: De ce un bazin cu numele David Popovici la Cluj? „Evident, va trebui să obținem și acordul pentru nume la momentul în care bazinul se va apropia de finalizare”

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare