Închide

Băsescu cere reexaminarea unei legi prin care se se schimbă proprietarii unui teren din Cluj. Ce motive are

AdministrațieRecomandarea redacției by Actual de Cluj - mai 08, 2014 0 209

Preşedintele Traian Băsescu e circumspect: vrea reanalizarea legii prin care un teren concesionat de CFR SA ajunge în domeniul public al municipiului Dej.

Băsescu a semnat azi o cerere de reexaminare asupra legii care vizează transmiterea unui teren din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA în domeniul public al Municipiului Dej și în administrarea Consiliului Local al municipiului Dej.

basescu

Cererea i-a fost adresată azi preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. În aceasta, preşedintele susţine că după ce a analizat întregul cuprins al legii și expunerea de motive care a stat la baza inițierii acestui act normativ, a observat că motivul pentru care acest teren este transmis în administrarea Consiliului Local Dej este omis. „Așadar”, susţine Băsescu, „consider oportun ca, în conținutul legii care face obiectul prezentei cereri de reexaminare, să fie prevăzut scopul transmiterii dreptului de administrare de la Ministerului Transporturilor către autoritățile locale din județul Cluj”.

„Prin omiterea motivului pentru care acest teren este transmis în administrarea Consiliului Local Dej, legea este lipsită de predictibilitate și previzibilitate”, susţine Băsescu.

Așa cum rezultă din jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 319/2013, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 404 din 04.07.2013) textul unei legi trebuie să fie predictibil, în sensul că ‘de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se și previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o suficientă precizie a actului normativ permite persoanelor interesate să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat… Soluțiile preconizate de un act normativ nu trebuie aplicate în mod aleatoriu, legiuitorul fiind obligat să stabilească condiții, modalități și criterii clare și precise…’ (Decizia nr. 196/2013, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 231 din 22.04.2013).

Legea are ca obiect transmiterea unui teren cu suprafața de 2.505 mp, situat în comuna Cuzdrioara, județul Cluj, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naționale de Căi ferate ‘CFR’ — S.A., în domeniul public al Municipiului Dej și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Dej, județul Cluj.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu