Închide

Banca Transilvania – Volksbank, oficial împreună. Acţionarii au aprobat fuziunea

ActualitateEconomieTop News by Actual de Cluj - oct. 09, 2015 0 507

Acţionarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat fuziunea Volksbank România (VBRO) cu Banca Transilvania, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, organizată ieri, în Cluj-Napoca. Cu această ocazie, BT a prezentat acţionarilor status-ul programului de integrare VBRO în BT, au transmis reprezentanţii grupului financiar.

Amintim, Banca Transilvania a semnat la finalul anului trecut angajamentul pentru achiziţionarea integrală a acţiunilor Volksbank România de la Österreichische Volksbanken AG, Groupe BPCE, DZ BANK AG şi WGZ BANK AG. Având în vedere cotele de piaţă ale celor două bănci, Banca Transilvania „atacă” locul 2 în topul băncilor din România, obiectiv asumat de altfel de conducerea BT imediat după anunțarea oficială a achiziției.

Cât a plătit BT ca să cumpere Volksbank

“Analizăm, în continuare oportunități de achiziții”. Mesajul Băncii Transilvania după achizița Volksbank și oferta pentru clienții cu credite în franci elvețieni

Integrarea Volksbank România în Banca Transilvania a început în luna aprilie şi se va încheia în 31 decembrie. Programul este organizat pe 25 de proiecte în domenii principale, cu echipe mixte, formate din angajaţi ai BT şi VBRO.

 

Rezultatele de până acum ale integrării Volksbank România în Banca Transilvania, transmise de BT:

  • Finalizarea cu succes a novaţiei împrumuturilor VBRO în franci elveţieni: peste 83%, adică aproximativ 14.700 dintre clienţii eligibili ai Volksbank România cu împrumuturi în franci elveţieni au acceptat oferta de conversie, devenind clienţi BT;
  • Incheierea implementării soluţiei de diminuare a datoriei totale aferente creditelor curente ale clienţilor VBRO persoane fizice. Peste 15.000 de clienţi VBRO au beneficiat de aceste reduceri. Valoarea totală a diminuării datoriilor acestora este de aproape 290 de milioane lei;
  • Realizarea de simulări, cu rezultate pozitive, pentru migrarea datelor IT;
  • Comunicare 360° – cu clienţii, acţionarii, autorităţile, angajaţii .
  • Construirea unei strategii privind reţeaua comună de sedii, la nivel naţional
  • Alinierea funcţiunilor de trezorerie, risc, conformitate, anti-fraudă şi audit intern, precum şi implementarea acţiunilor de diminuare a riscului operaţional

 

„Odată cu primirea aprobării acţionarilor pentru fuziunea Volksbank România cu Banca Transilvania, proiectul trece în etapa finală, care va dura până la finalul anului. Acţiunile din cadrul acesteia au ca principal obiectiv oferirea unei experienţe pozitive clienţilor VBRO, odată cu transferarea la BT: simulări pentru migrarea datelor, comunicarea consistentă cu aceştia începând cu 19 octombrie a.c., lansarea Ofertei de Bun Venit la Banca Transilvania, pregătirea echipei şi a reţelei comune de unităţi”, au precizat oficialii BT.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare