Închide

Banca Națională a României emite o copie din polimer după prima bancnotă de 20 de lei emisă de instituție, în 1881, o vinde la Cluj

Economie by Actual de Cluj - nov. 29, 2021 0 350

Banca Națională a României emite o copie din polimer după prima bancnotă de 20 de lei emisă de instituție, în 1881, o vinde la Cluj.

BNR a anunțat că lansează în circuitul numismatic o replică pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de instituție, în anul 1881. Bancnota va fi imprimată în tehnică plană, pe suport de polimer.

Iată cum prezintă BNR emisiunea:
________________________

Pe aversul replicii se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: două ferestre transparente, într-una figurând valoarea nominală a replicii „20ˮ în stânga și în cealaltă figurând portretul împăratului Traian, laureat, orientat spre stânga. Sub cele două ferestre transparente sunt două altare cu baza înaltă, iar pe corpul altarelor se regăsește un cartuș rectangular cu inscripția „ROMANIAˮ. În centru, se află un cartuș curbat cu inscripția „BANCA NATIONALE A ROMANIEIˮ, sub care sunt înscrise: numărul de serie, data emisiunii „19 Ianuariu 1881.ˮ, valoarea nominală „DOUE DIECI LEIˮ și semnăturile guvernatorului, directorului și casierului central.

Tot pe avers sunt imprimate: un cartuș în care este înscrisă valoarea nominală „20ˮ, de care se sprijină, în stânga, un tânăr reprezentând personificarea industriei, iar, în dreapta, un alt tânăr reprezentând personificarea comerțului, numărul de control și anul lansării în circuitul numismatic „2021ˮ, tipărite cu cerneală de culoare neagră și caractere de aceeași înălțime.

Pe reversul replicii compoziția grafică include elemente decorative. În centru, se regăsește un medalion cu portretul împăratului Traian, laureat; circular, este înscris textul penalităților și, în partea inferioară, valoarea nominală a bancnotei „DOUE DIECI LEIˮ.

Deasupra medalionului este valoarea nominală a bancnotei „DOUE DIECI LEIˮ, iar dedesubt, un cartuș rectangular cu inscripția ,,ROMANIA”. În dreapta și în stânga medalionului central sunt două medalioane cu rama decorată, ce conțin ferestrele transparente.

Sub fiecare dintre medalioanele laterale se află câte un cartuș în care este înscrisă valoarea nominală ,,20”.

____________________________________________

Bancnota va fi imprimată într-un tiraj de 30.000 de bucăți și va fi inclusă într-un pliant de prezentare redactat în limbile română, engleză şi franceză. Costă o sută de lei plus TVA iar lansarea se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare