Închide

Bâlciul de duminică

Opinie by Catalin Suciu - mai 16, 2016 1 579

Cu toată considerația pentru fanii Universității, dar evenimente precum cele de duminică nu își au locul nicăieri.

Desigur, e ușor să cazi în derizoriu punând etichete de genul „huliganii” sau „galeria de golani” , dar se obișnuiește, pentru că așa funcționează societatea. Unul dintre exemple e cazul regretabil al jandarmului din 2008, povară pe care, peluza lui „U” a purtat-o în spinare, pe nedrept, în toți anii ce-au urmat.

Revenind în prezent, duminică, o parte dintre suporterii lui „U” au căutat să-i „educe” pe puștii regelui Hagi, după ce în urmă cu o săptămână, juniorii Academiei i-au scuipat pe ai noștri la Mogoșoaia la turneul final din Liga Elitelor.  Escapadele copiilor de la Academie sunt deja proverbiale, fie că ne raportăm la ieșiri nocturne la manele, limbaj periferic și gestică gibonică, dar acest comportament ține de educație. Iar dacă ei n-o au, de ce n-ar avea-o clujenii? Și  finalmente, e vorba doar de niște țânci de 16 sau 17 ani. Ce justificare ai, ca și adult, când mergi să-l flegmezi în cap pe un mucea cu surplus de testosteron? Cine câștigă din asta? Maxim Academia Hagi, „U” sub nici o formă, în nici un caz. Niciodată.

Un gest grotesc nu justifică un altul pentru că trăim într-un secol în care se presupune că legea talionului e doar materie de studiu. Și nu uitați că oricâte fapte mari ați face, e suficientă una care să le arunce pe toate celelalte la coșul de gunoi.

Incidente grave la “U” – Viitorul într-un meci de juniori. Fanii Universității ar fi încercat să-i bată pe jucătorii Academiei Hagi. Reacții de la “U” Cluj

 

Un comentariu

  1. ” povară pe care, peluza lui “U” a purtat-o în spinare, pe nedrept, în toți anii ce-au urmat” – din cauza voastra, care aveti opinii si va dati in colturi numai la subiectele astea, ca „faptele mari” nu-s profitabile pt voi. ca-n can.

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.