Închide

Au stopat poluarea în zona Pata Rât

Administrație by Actual de Cluj - mai 24, 2018 0 319

Procesul de epurare a levigatului de la rampa Pata Rât a pus capăt poluării în zona respectivă, anunță Consiliul Județean. „În prezent, procedeul de osmoză inversă e în desfășurare, levigatul e captat în cele două bazine. Prin procedura decantării, levigatul este epurat prin stație, iar concentratul rezultat va fi preluat de o societate de profil”, transmite Consiliul Județean. 

Reamintim că poluarea în zona Pata Rât, generată de scurgerile de levigat de la rampa de deșeuri pe care Consiliul Județean Cluj  are sarcina să o închidă și să o ecologizeze, a început încă de anul trecut. După multe proceduri, Consiliul Județean a reușit să pună în funcțiune o stație de osmoză inversă, care să asigure colecatrea și epurarea levigatului. Procedura are ca scop purificarea, respectiv filtrarea levigatului iar lichidul ce rezultă, netoxic și total inofensiv pentru mediu, este evacuat în pârâul Zapodie. Este un pas important în finalizarea închiderii și ecologizării rampei de la Pata Rât, proces aflat în derulare. Important e faptul că scurgerile de levigat au fost complet oprite iar procedura de epurare a demarat și se derulează în condiții optime” a transmis președintele Consiliului Județean Alin Tișe.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare