Închide

Au reușit: au strâns toți banii pentru transplantul necesar unui paramedic clujean, 150.000 euro

Actualitate by Actual de Cluj - apr. 10, 2015 0 276

Colegii paramedicului clujean bolnav de cancer au reușit în doar două luni să strângă suma necesară pentru transplantul vital pentru acesta. Costurile ajung la 135.000 euro dar donatorii au oferit o sumă mai mare.

Campania pentru paramedicul pompier de la SMURD Cluj Florin Benea, care are nevoie de un transplant, s-a încheiat după ce colegii acestuia au reușit să strângă 151.409 euro. Benea ar urma astfel să efectueze un transplant la o clinică de specialitate din Milano, cel târziu la începutul lunii mai. În prezent acesta este internat la Secţia de Hematologie a Institutului de Oncologie din Cluj-Napoca, unde urmează încă o cură de chimioterapie, după care este planificat pentru începerea tratamentului specific și a procedurilor de pregătire pentru transplant, la Milano.

Costurile intervenției de transplant au fost evaluate între 105.000 – 135.000 de euro, având donatorul din familie – transplantul de măduvă osoasă va proveni chiar de la mama acestuia, Victorița Benea – , la care sunt adăugate costurile pentru perioada de recuperare și analizele post – intervenție, ce pot avea o durată de aproximativ șase luni. „Atât familia lui Florin, cât și colegii din cadrul ISU Cluj şi UPU-SMURD Cluj, doresc să aducă mulțumiri tuturor celor care s-au implicat și au făcut posibilă această intervenție, dând dovadă de empatie şi solidaritate cu paramedicul clujean”, arată Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.

Benea a fost diagnosticat în decembrie cu leucemie și are nevoie de un transplant de măduvă osoasă.
Soția sa, Ramona Benea, e asistentă medicală în Dej – iar cei doi au un copil de 3 ani.
Până acum, ca să adune banii necesari tratamentului, colegii lui Benea au organizat mai multe concerte caritabile, dar și un meci de fotbal la Dej, cu “generația de aur” a României și un târg de mărțișoare. Banilor colectați li s-au adăugat și cei obținuți din vânzarea apartamentului pe care familia a fost nevoită să-l vândă pentru acoperirea costurilor operației

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare