Au fost finalizate lucrările la ”Drumul Apusenilor”, au costat zeci de milioane de euro
ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - dec. 15, 2022 0 3557
Au fost finalizate lucrările la ”Drumul Apusenilor”, pitorescul drum județean de 25 de kilometri care ajunge în Apuseni.
Lucrările au fost finalizate azi, e vorba de modernizarea drumurilor județene DJ 764B și DJ 108K, la doi ani de la debutul lucrărilor. Drumul are o lungime de 25 de kilometri și șapte poduri, inclusiv unul peste Crișul Repede construit de la zero, 280 de accese la proprietățile situate pe traseu, aproape zece kilometri de trotuare și altele. ”Importanța acestei investiții din fonduri europene este una aparte, întrucât drumul traversează una dintre cele mai atractive și spectaculoase zone ale Munților Apuseni”, arată Consiliul Județean.
Traseul județean de importanță turistică, în lungime totală de peste 25 de km, începe de la intrarea în localitatea Valea Drăganului , la intersecția cu DN1, continuă până în apropierea barajului Drăgan-Floroiu și ajunge până la limita administrativă cu județul Bihor. Lucrările au costat nu mai puțin de 132 milioane de lei, adică peste 26 de milioane de euro.
Drumul traversează una dintre cele mai atractive și spectaculoase zone montane ale Clujului și e de așteptat ca acesta să contribuie la dezvoltarea economică din zonă.
Să mai spunem că ideea reabilitării acestui drum e veche: studiul de fezabilitate datează din 2008.
Citește și:
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
„Rezistă de mult timp, șmecherii din Cluj sunt de partea lui” / Rețea de trafic de droguri sintetice, desființată de DIICOT Cluj: pedepse cu închisoarea pentru 4 / Unul dintre inculpați vindea zilnic „legale” în cartierele orașului
iun. 10, 2026 0
-
10 kg de droguri în subsolul unei clădiri din Cluj
iun. 10, 2026 0

