Închide

Au deschis drum de zeci de milioane de euro în munți, acum pun restricții de circulație, interzic camioanele, mașinile circulă cu 50 km/h UPDATE Care e explicația

AdministrațieTop News by Mihai Prodan - dec. 26, 2016 0 890

Credeați că s-a terminat telenovela drumului Răchițele – Ic Ponor, spinul din coasta Consiliului Județean Cluj timp de mai mulți ani din cauza numeroaselor probleme de execuție? L-au dat în folosință după ani de blocaje, doar ca să se trezească acum că e nevoie și de restricții de circulație, și vor interzice accesul mașinilor de peste 12 de tone pe acest drum. Mai mult, mașinile care au totuși acces aici nu vor putea circula cu viteze mai mari de 50 km/h, ca în localități. Mai mult, mașinile ce transportă marfă circulă cu cel mult 30 km/h.
Decizia a urma să fie luată de consilierii județeni la ultima ședință din acest an, dar deocamdată a fost amânată pentru că nu există avizul Poliției Rutiere în acest sens. O dată acesta obținut, proiectul va reintra pe ordinea de zi a deliberativului județean.

Propunerea vine, conform proiectului de hotărâre, după ce drumul a fost intens folosit de camioane de mare tonaj ce transportau lemne, la sugestia ofițerului de monitorizare al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest și urmărește să protejeze drumul abia deschis circulației.

Decizia costă o sumă de cel puțin 5.000 de lei – atât ar costa montarea de indicatoare rutiere și stâlpi de susținere, în total 50 de bucăți.

Drumul spre zona turistică Ic Ponor e special: nu doar că modernizarea acestuia a durat din 2009 până în 2016 pe o lungime de 20 kilometri, dar costurile au ajuns până la peste 65,3 milioane de lei, bani din care 29 milioane sunt europeni, 3 milioane vin de la bugetul de stat, iar restul – de la Consiliul Județean.

Lucrările la drumul spre Ic Ponor au început în 2009, când președinte al Consiliului Județean era tot Alin Tișe. Atunci lucrările erau executate de asocierea MBS Group SRL – Alfa Rom SRL – Nemketzoti Betonut Kft. Acestea trebuiau încheiate încă din 2012, dar au fost suspendate timp de trei ani, când acestea erau gata în pondere de 70%. Drumul a fost deschis circulației în vară.

Să mai spunem că drumul are pe jumătate din lungimea sa – 13km – o lățime de doar patru metri, iar două mașini abia încap una pe lângă cealaltă; soluția tehnică a fost amenajarea de benzi de încrucișare, adică un fel de parcări în care intrați cu mașina în așteptarea celei care vine din față, ca să puteți trece.

UPDATE Oficialii Consiliului Județean explică motivele pentru care a fost instituită această restricție și recunosc că acesta e singurul drum județean de munte din Cluj aflat în această situație. Directorul tehnic al proiectului, Liviu Hâncu: „obiectul acestui drum e accesul în zona turistică, e un drum turistic, tocmai ca să nu fie ceva probleme ulterioare la structura drumului județean și să nu apară deteriorări ne-am gândit că ar trebui să facem restricția de tonaj, la recomandarea inspectorului de la Agenția de Dezvoltare Regională. E nevoie de restricție pentru că așa a fost proiectat drumul, unul dintre indicatori era creșterea vitezei de la 10-20 la 30-50 km/h. Are curbe sinuoase, e recomandată această restricție”. În plus, adaugă acesta, dacă drumul va fi folosit de camioane ce transportă lemn – deocamdată nu există suficiente sesizări în acest sens, spune Hîncu – acestea riscă să deterioreze parapeții și șanțurile betonate. „Nu vrem să riscăm lucrările, care din punctul meu de vedere arată foarte bine; există rute alternative, drumuri de exploatație agricolă”.

Citește și:

Românească: 2 drumuri spre Padiș, unul e telenovela Ic Ponor, întrerupte de 10 km pentru că nimeni nu știe cine e proprietarul

Proiect de Hcj Restrictii Ic Ponor Modificata_ultima by actualdecluj on Scribd

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.