Închide

Artist clujean inaugurează cu expoziție centru nou de artă în Paris

Cultură by Actual de Cluj - mart. 23, 2016 0 317

Expoziția unui pictor clujean inaugurează galerie de artă în Paris, mâine.

E vorba de pictorul și profesorul universitar la UAD Cluj Florin Ștefan, ale cărui lucrări marchează deschiderea galeriei de artă contemporană Anne-Sarah Bénichou din capitala Franței. Ștefan e și directorul galeriei de artă  Spațiu Intact și președintele Federației Galeriilor și Artiștilor din Fabrica de Pensule.

Expoziția din Paris include 13 picturi în ulei realizate de artist în ultimii trei ani. La baza lucrărilor au stat imagini din arhiva personală a pictorului și nu numai, imagini care înfățișează momente, scene, personaje care i-au marcat existența și l-au inspirat. E prima expoziție a lui Ștefan după patru ani, când cea mai recentă expoziție, „Dead man”, a fost deschisă la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.

Galeria de artă din Paris se află în vecinătatea centrului Pompidou de pe strada Chapon 45. „Este o mare bucurie să mă întorc la Paris, orașul în care mă simt ca acasă și în care am trăit mai bine de-un an în perioada când îmi făceam masteratul în management cultural la Sorbona. E a treia expoziție personală în Franța, dar prima pe care o am în Paris, și trebuie să recunosc că aștept cu emoție ziua vernisajului. Știu că există deja o reacție pozitivă a celor care au vizitat expoziția înaintea vernisajului și că lucrările sunt receptate ca singulare pe scena picturii pariziene, și franceze în general”,  spune pictorul Florin Ștefan.

Expoziția e deschisă până în 7 mai.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu