Arhitectul Eugen Pănescu despe calitate vieții din Cluj: „Practic, trăim într-o sărăcie generalizată, în timp ce ne mândrim că stăm într-un oraș frumos și dinamic. Și e o minciună pe care ne-o spunem singuri. Și pe care o și ascultăm din diverse surse publice”

Într-un amplu interviu acordat Scena9.ro („Trăim într-o sărăcie generalizată, în timp ce ne mândrim că stăm într-un oraș frumos și dinamic”), specialistul clujean Eugen Pănescu, implicat în proiecte publice în Cluj dar și în țară, trage un semnal de alarmă privind calitatea locuirii din Cluj-Napoca dar și din România. ” E o țară guvernată de legi: nu sunt politici publice, nu există asumare. Nu avem decât niște legi care nu te obligă să fii bun, ci numai să nu fii hoț. Locuirea e lăsată pradă pieței libere”, spune acesta. În particular, în Cluj-Napoca (oraș provincial în spirit, oraș conservator și relativ rasist, cu o problemă naționalistă serioasă care nu a dispărut odată cu Funar), s-au făcut salturi mari economice și demografice care au dus la o atractivitatea mai mare, dar și la o creșere a prețrilor, care nu poate fi susțină real, arată specialistul în respectivul interviu.

EUGEN PĂNESCU: Falimentul planificării a fost total la Cluj. Se suprapune peste falimentul general al planificării în țară. E un domeniu pe care statul — fiind o atribuție și o responsabilitate de stat — l-a abandonat total. A rămas un cadru legislativ destul de bun, dar care nu a fost niciodată o temă foarte serioasă. S-a putut demonstra că — dacă ai o legislație subsecventă, castrată intenționat — pur și simplu poți să faci cam ce poți și ce vrei. Abandonul ăsta al responsabilității e în sângele tuturor acum. Doar de câțiva ani încep să fie discuții furibunde, dar într-un fel naive, și să ne întrebăm ca și cum ne-am trezi dintr-un coșmar: „Dar cum am ajuns aici? Faceți totul la loc, să fie bine”. Asta vine din neștiință și din ipocrizie, pentru că sunt mulți oameni care au acceptat și au hrănit situațiile astea. Sunt oameni care s-au mutat de bunăvoie în niște situații foarte proaste, știind că parcela de lângă nu va fi teren verde. Și când se făcea un bloc la fel de urât ca al lor la câțiva metri de geamurile proprii erau dintr-o dată foarte revoltați. În felul ăsta s-a ajuns la o situație foarte proastă a locuirii în Cluj. Și vorbim aici de calitatea ambientală, de funcționalitatea unor zone mari, până la nivelul micro. Avem apoi o calitate foarte proastă a locuirii în sine, în imobile, pentru că acestea au fost croite pe eficiență maximă. S-au permis compartimentări, subîmpărțiri de unități, aprobate ulterior. Multe s-au făcut chiar și fără forme legale. Și programele naționale de finanțare, cum a fost Prima Casă sau ce au rămas după, au dus, în mod paradoxal, la efectul invers. A ajutat multe familii să ajungă la o casă, e adevărat. Dar acele apartamente erau mult mai proaste decât cele dinainte, deoarece pragul de preț pentru apartamentele vândute prin Prima Casă a devenit prețul maximal: practic, cu aceiași bani cu care cumpărai înainte mai mulți metri pătrați, după ce-a apărut Prima Casă cumpărai un spațiu mai mic. Și din schițele de apartamente au dispărut elemente foarte importante pentru calitatea vieții familiale sau sociale, cum ar fi bucătăriile. Aproape niciun apartament nu mai are bucătărie: e un fel de chicinetă de motel lipită de un perete al camerei de zi. Au dispărut și camerele de zi în sine, pentru că sunt numai niște resturi de apartament rămase după niște dormitoare care s-au micșorat enorm ca suprafețe. Nu mai există zone de depozitare deloc. Și balcoanele sunt resturi, sunt chinuite. Au devenit ca niște apartamente de hotel, nimic altceva. S-a ajuns și la o scădere foarte mare a calității actului profesional în rândul arhitecților. Sunt niște probleme pe care le am eu cu profesia: etica profesională pare că s-a șters. Se folosesc inclusiv măsluiri ale schițelor apartamentelor, în care — ca să pară apartamentul mai mare —  mobilierul apare micșorat, ajunge să aibă dimensiunilor unuia pentru copii de grădiniță. Și nu mai încape nimic în cameră. Practic, doar prețul a luat-o în sus și calitatea a continuat să meargă în jos.

Arhitectul EUGEN PĂNESCU: Răspunsul e cu siguranță „da” (dacă există sufientă revoltă pentru a ajunge la normalitate – n.red.). Dar supărarea în sine nu e suficientă. Supărarea te face să te uiți în jur și mai ales să te uiți la viața proprie. Nemulțumirea nu a produs însă și empatie, ba chiar a produs efectul contrar empatiei. Fiind supărat pe situația ta, îți dorești ca alții să-ți elibereze locul: săracii să plece altundeva. Și ăsta e din păcate un discurs la nivelul primarilor, inclusiv al primarilor „campioni” din țară. Mi se pare complet rușinos să ai conducători de orașe care încurajează tipul ăsta de discurs. „Centrul este pentru cine își permite”. „Nu îți permiți să stai în centru, pleacă”. „Ești bătrân, poți să pleci”. „Se va regenera zona și o să plece toți săracii”. „Scoatem țiganii din centru”. E o suită de citate înfricoșătoare, care reflectă nu numai părerea unei persoane care este temporar primar, ci o opinie mai generală, e o dovadă de lipsă de empatie și arată o creștere a intensității sentimentelor negative față de ceilalți, odată cu înrăutățirea situației proprii. Asta e o problemă socială în creștere. Să nu te mai uiți urât la vecinii tăi — cred că asta nu se rezolvă decât în foarte mult timp și cu o bunăstare generalizată. Avem aceste comunități închise, gated communities, aflate în zona de periferie sau în zona periurbană, în zona metropolitană. Se cheamă toate „village”, eventual alături de „green” sau „sunshine”. Și îți promit două chestiuni: prima e că există un mediu de calitate, apoi — filtrarea vecinilor, îți spun că o să ai în jur oameni de categoria ta. Ești și tu filtrat și te simți mândru că aparții sau că ai putea să fii primit într-o astfel de comunitate, care e total falsă și are toate bazele greșite. Bineînțeles că ești muls de bani și ești fericit să plătești 400.000 de euro pentru o locuință de 120 de metri pătrați, numai pentru că ești într-un „village” cu străini și oameni bogați care au o școală Montessori și mai știu eu ce altceva. Și produci o segregare socială care e de o naivitate și de o obtuzitate terifiantă. Mi se pare că va avea niște consecințe destructive pentru copii, pentru că nu-i de ajuns să crești ca într-o tabără, izolat și segregat de societate, când ar trebui să înveți să fii o persoană confruntată cu aspectele diferite ale vieții. Nu poți să ții copilul în eprubetă, e o formă de obtuzitate și egoism care pe mine mă sperie. Înțeleg motivele, dar mi se pare că e atât de greșit și mi se pare că asta e o consecință a scăderii calității vieții în oraș, care alungă oamenii și îi împinge în brațele acestor inginerii sociale. Este o problemă a orașului, care prin continuarea lipsei de calitate produce așa ceva. E o problemă serioasă mai ales în orașele cu potență financiară, cu dinamism social. Clujul este provincial în spirit, un oraș conservator și relativ rasist. Plus că are o problemă naționalistă serioasă, care nu a dispărut odată cu Funar. Clujul a făcut salturi mari economice și demografice. Iar asta bineînțeles că a dus la o atractivitate mai mare, dar și la o creștere de prețuri care nu poate fi susținută. Și din cauza asta, o foarte mare parte a populației trăiește sub pragul sărăciei, având în vedere ce procent din venitul lor lunar cheltuie pe locuințe. Există o clasă de mijloc care lucrează în special în servicii, în mediul universitar, care ajunge să plătească spre 60% din venitul familiei pe locuire. Și asta era înainte de scumpiri, înainte de război, înainte de pandemie. Practic, trăim într-o sărăcie generalizată, în timp ce ne mândrim că stăm într-un oraș frumos și dinamic. Și e o minciună pe care ne-o spunem singuri. Și pe care o și ascultăm din diverse surse publice.
 Oamenii sunt în general optimiști și naivi. Și lipsiți de empatie, așa cum ziceam înainte, și de orice fel de unitate. Și lipsiți de sprijinul autorităților când vine vorba de probleme structurale: se vopsesc bordurile în cartier, se asfaltează, se dărâmă garaje, se fac parcări — ajută mult și asta. Vedem orașe curate, îmbunătățite puțin. Dar problemele structurale nu sunt atacate deloc, nici la nivel național. 

Interviul integral se poate citi pe scena9.ro – („Trăim într-o sărăcie generalizată, în timp ce ne mândrim că stăm într-un oraș frumos și dinamic”).

Cine este Eugen Pănescu

sursa foto: Diploma/Facebook

Co-fondator al biroului planwerk în urmă cu 20 de ani, care a contribuit la renașterea spațiului public și la transformarea practicii urbanismului în România, prin strategii publice și proiecte realizate și premiate pentru mai multe orașe din Transilvania. A avut colaborări de durată cu asociațiile profesionale din țară, cu Facultatea de Arhitectură din Cluj și cu biroul Băncii Mondiale din București. Este implicat în creșterea calității serviciilor oferite de arhitecții europeni și implementarea Agendei Urbane Europene, ca membru al comitetului executiv al Consiliului Arhitecților din Europa (ACE). În proiecte și intervenții publice promovează conexiunile optime oferite de reutilizarea înțeleaptă a patrimoniului și a zonelor abandonate, eficiența energetică și a resurselor în construcții și cartiere, mobilitatea durabilă, cultura design-ului, eficiența în administrarea publică și implicarea comunitară. Atitudinile sale civice, profesionale și didactice oferă răspunsuri pozitive și responsabile problemelor urbane, prin abordarea holistică a dezvoltării, echitabilă social și economic.

Actual de Cluj