Închide

Apostu la închisoare! Înalta Curte dă sentința definitivă

ActualitateTop News by Mihai Prodan - iul. 07, 2014 0 407

După mai puțin de doi ani de la arestarea sa preventivă pentru fapte de corupție, fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu își află azi sentința: a fost trimis la închisoare ani buni, fără posibilitatea de a mai ataca decizia. La închisoare au fost condamnați și soția sa Monica, dar și omul de afaceri Călin Stoia – aceștia  însă primesc pedeapsa cu suspendare.

Sentința a fost dată în urmă cu puține momente de instanța Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, Apostu a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, dar și la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de spălare de bani în formă continuată, 8 luni de închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Cele trei pedepse au fost contopite cu pedepsele aplicate prin hotărârea atacată pentru infracţiunile de trafic de influenţă în formă continuată, instigare la infracţiunea de spălare de bani în formă continuată, instigare la fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi primirea de foloase necuvenite. Astfel, Apostu va executa pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor, pe care instanța o sporeşte cu 6 luni închisoare, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor. Din acești ani de închisoare Apostu a efectuat deja opt luni de arest preventiv, din 9 noiembrie 2011 până în 28 septembrie 2012.

În ce-l privește pe Stoia, acesta a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată și 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Pedepsele au fost contopite iar Stoia va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, din care Stoia a efectuat aproape patru luni de arest preventiv. Pedeapsa sa cu închisoarea sa a fost suspendată pentru un termen de încercare de 6 ani.

Soția lui Apostu, Monica, a fost condamnată la 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, 3 ani închisoare pentru spălare de bani în formă continuată și 8 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Pedepsele au fost contopite, urmând ca Monica Apostu să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor. Pedeapsa cu închisoarea a fost suspendată petnru o perioadă de încercare de 7 ani.

Cei trei au fost obligați și la plata cheltuielilor judiciare, câte 10.000 lei plus 475 lei, iar o sumă de 272.000 lei a fost confiscată de instanță de la soții Apostu.

UPDATE Vezi ce urmează pentru fostul primar al Clujului

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.