Închide

Ansamblu clujean, concert de muzică veche duminică la București

Cultură by Actual de Cluj - oct. 19, 2015 0 399

Un ansamblu de muzică de la Cluj susține duminică seara concert la Biserica Evanghelică din București, cu titlul „Multiculturalitatea în muzica veche din România“, iar intrarea e liberă.

Concertul e programat duminică la ora 18 la Biserica Evanghelică din București, în organizarea Institutului Cultural Român.
Înființat în 2000 la Cluj, ansamblul îi are în componență pe Zoltan Majo (director artistic), Maria Szabo (flaut drept), Noemi Miklos(clavecin) şi pe soprana Mihaela Maxim. Programul ansamblului clujean cuprinde, alternativ, două tipuri de lucrări muzicale din spaţiul carpatic: pe de o parte, compoziţii instrumentale de muzică sacră şi profană din aria creaţiei culte, lucrări care au fost compuse, au circulat ori au fost reunite în culegeri, manuscrise sau arhive, şi, pe de altă parte, eşantioane ale muzicii vechi tradiţionale, în care se fac simţite influenţele filonului folcloric autentic al diverselor etnii care au convieţuit de-a lungul veacurilor pe teritoriul României de azi, în special sași, evrei și armeni.

Iată programul concertului de duminică de la București:
1. Codex Caioni (Transilvania, sec. XVII): Fantasia (Alessandro Grandi) / Salve Regina (Anonimus) / Jubilate Deo (Lodovico Viadana) /  Benedictus es Domine  (Alessandro Grandi)
2. Joseph Bengraf (Wien, 1784): Saltus Hungaricus / Franz Pfeifer (ca. 1800): Cântec maghiar (Text: Mihály Csokonai) / Anonim (Ms. de la Sfântu Gheorghe, 1757): Trei dansuri din Transilvania
3. Anonim: Cântece tradiţionale armeneşti (Gherla/Cluj)
Intro – Seran – Shoger – Karun – Urin
4. Anonim (sec. XVIII.): Sonate au Bestref turque (Rouschitzki, 1834) /  Când eram mai tinerică (Text: Ienăchiţă Văcărescu, sec. XVIII) /Danse (Rouschitzki, 1834)
5. Johann Sartorius (1712-1787): Aria Ach, süsses Wort (Sibiu)
6. Martin Schneider (1748-1812): Arioso & Sonate (Braşov, 1779)
7. Anonim (Maramureş, sec. XVIII): Cântece hasidice
Geshem – Eilu – Ashreinu – Toiro – Yah Ribon
8. Anonim (diferite Ms.  sec. XVIII): Două cântece: Arde-mă & Mititica / Dansuri vechi româneşti

Cine sunt membrii Flauto Dolce:

Directorul artistic Zoltan Majo este licenţiat al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, specialitatea flaut. A participat la mai multe seminarii şi cursuri de măiestrie în Ungaria, Austria şi Elveţia. Este un neobosit promotor al muzicii vechi autohtone. A activat în mai multe formaţii clujene de muzică veche (Musica Antiqua, Claudiopolis, Ansamblul Baroc Transylvania). Este fondatorul ansambluluiFlauto Dolce. A realizat numeroase transcripţii şi aranjamente după diferite manuscrise şi culegeri de muzică autohtonă. Predă la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. A susţinut concerte camerale în numeroase ţări din Europa.
Maria Szabo este licenţiată a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, specialitatea pedagogie muzicală şi flaut drept. A participat la mai multe seminarii şi cursuri de măiestrie în Ungaria, Norvegia, Germania, Austria şi Elveţia. Are o intensă activitate pedagogică şi concertistică, fiind membru fondator al ansamblului Flauto Dolce. În anul 2013, alături de formaţia Les Ramages, a fost laureată cu premiul II la Concursul de Muzică Barocă La Stravaganza de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Este profesoară de muzică la Liceul Waldorf din Cluj-Napoca.
Noemi Miklos este licenţiată a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, specialitatea orgă, unde a studiat cu Ursula Philippi şi Erich Türk. A participat la mai multe seminarii şi cursuri de măiestrie, în România şi Germania. Timp de un semestru, a studiat laHochschule für Musik din Freiburg (Germania). În anul 2005, a câştigat premiul publicului la Concursul de orgă de la Zürich-Wiedikon (Elveţia). Este cadru didactic la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Soprana Mihaela Maxim a absolvit secţia de canto a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, urmând mai multe cursuri de măiestrie. Este laureată la numeroase competiţii de interpretare vocală, naţionale şi internaţionale. În 2008 şi-a completat studiile de muzică veche la Trondheim (Norvegia), cu Jan van Elsacker, şi la Krieglach (Austria), cu Mieke van der Sluis.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare