Închide

Anna Horvath, prima reacție după condamnare: „România este un stat securist în care statul de drept nu există!”

ActualitateTop News by Luminiţa Silea - mart. 23, 2018 0 928

Condamnată la 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență, fosta viceprimăriță  Anna Horvath, în prezent consilier local, a anunțat că nu este surprinsă de decizia magistraților, așteptându-se la această sentință.

„Sunt aici, și dacă ar trebui să o iau de la capăt, aș face-o cu aceeași credință neclintită! Aș minți dacă aș spune că mă surprinde decizia de astăzi. Apropiații mei știu că m-am pregătit pentru orice eventualitate. Nu pentru că aș fi comis o ilegalitate, ci pentru că, în ultimele 525 de zile, am constatat pe propria piele că România este un stat securist. Înainte să vorbesc despre sentință, doresc să spun câteva cuvinte despre circumstanțele de azi dimineață, deoarece cred că au un mesaj. Decizia Curții de Apel Cluj, care ar fi trebuit să fie una rostită în mod public, a fost amânată de trei ori, ultima dată pentru vineri dimineața la 8.30. La ora 8 Curtea s-a pronunțat deja, în spatele ușilor închise. Dacă e inuman ceea ce s-a întâmplat aici, astăzi, vă las să decideți fiecare. Din păcate, această decizie demonstrează, fără îndoială, că, dacă ”autoritățile locale” ale statului securist au decis, în urmă cu doi ani, să declare că viceprimarul maghiar din Cluj-Napoca reprezintă un factor de risc pentru securitatea națională și să o elimine din spațiul public, arătând o lecție și pentru suporterii acesteia, atunci pot acționa în acest sens fără nicio rezervă. Cei care încearcă să interpreteze decizia de astăzi în baza legilor statului de drept, le transmit să nu se obosească! În România statul de drept nu există. Și dacă a existat vreodată, a încetat să mai existe. Dacă aș fi dramaturg, cu siguranță aș încerca, în cadrul concursului de proiecte dramaturgice planificat de UDMR pentru anul Centenarului, să întrec ”Procesul” lui Kafka, dar nu sunt dramaturg. Sunt politician și avocat. Prin urmare, transmit celor care se opun cu atâta vehemență reformei legilor justiției și modificării Codului Penal – din care mai mult de o treime a fost deja declarat neconstituțional – să studieze cu mare atenție acest caz! Să nu treacă cu superficialitate peste niciun detaliu, pentru că ceea ce se întâmplă în acest „dosar” se poate întâmpla oricui, nu doar politicienilor, se poate întâmpla oricui, în orice moment, fie că ești om de afaceri, simplu formator de opinie sau orice om care muncește pentru comunitate cu onestitate, dăruire și devotament.

În zilele următoare, îmi voi aduna forțele și voi continua lupta împreună cu Zsolt Fodor, căruia îi mulțumesc și îmi exprim respectul sincer pentru credința incontestabilă cu care a crezut în adevărul nostru. Îmi voi exercita, ne vom exercita dreptul de a face apel. Procesul va fi transferat la Înalta Curte de Casație și Justiție din București”, a spus Horvath.

Citiți și:

BREAKING Fostul viceprimar Clujului, Anna Horvath, 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare!

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare