Închide

Andrew Lewis revine la Cluj. Află cum poți să te eliberezi de emoții negative

ActualitateRecomandarea redacțieiSocial by Actual de Cluj - mai 19, 2015 0 881

Organizația Trinity îl aduce din nou la Cluj Napoca pe trainer-ul Andrew Lewis, pentru a susține un curs de inițiere în „EFT” (Tehnici de eliberare a emoțiilor – Emotional Freedom Techniques). Anul trecut, participanții s-au arătat entuziasmați de modul în care a decurs evenimentul, apreciind calitățile trainer-ului și modul în care au comunicat cu acesta: „Am avut ocazia să văd cât de simplu poate fi să te vindeci și să treci peste orice eveniment nefericit din viață”, a subliniat Sergiu L. „Pentru mine a fost absolut surprinzător. Andrew este un trainer experimentat, are un simț al umorului deosebit și este foarte empatic”, a povestit și Cristina S. Și pentru Traian V., cursul de anul trecut a reprezentat un nou început: „Workshop-ul de anul trecut a fost exact ce trebuie pentru inițierea mea în EFT, pentru a-mi deschide gustul și pentru a începe cu dreptul, cum se spune”. Pentru Raul M. a fost important faptul că organizatorii au urmărit obiectivul workshop-ului și nicidecum vreun profit: „După ce s-a terminat am realizat că acest workshop nu a fost organizat pentru bani, lucru care m-a bucurat și care m-a făcut să mai vreau să particip și anul acesta”. „Conținutul workshop-ului a fost foarte util și eficient, ritmul activităților a fost bun și mi-ar fi placut sa dureze mai mult” a subliniat Oana T., o altă participantă.

tehnici_de_eliberare_emotionala_eft_cluj_napoca_andrew_lewis-32

Cine este trainerul Andrew Lewis

Noul workshop EFT se va desfășura la Cluj Napoca în acest weekend (22- 24 mai), la Hotelul Sunny Hill, în Făget. Cei care doresc să participe sunt invitatați să completeze formularul on-line, pe site-ul http://trinitymovement.com/emotional-freedom-techniques-2015-2/. Trainerul Andrew Lewis este cunoscut peste tot în lume ca inițiator în EFT. El i-a familiarizat pe mii de oameni cu acest instrument, menit să le asigure pacea interioară. EFT este prezentat de către reprezentanții Trinity ca soluție la toate frustrările, presiunile psihice și emoțiile negative:

„EFT (Emotional Freedom Techniques – Tehnici de Eliberare a Emoțiilor) lucrează prin apăsarea cu propriile degete ale anumitor puncte ale corpului, puncte care sunt utilizate în acupunctură. Acest lucru poate reseta energiile corpului și ale creierului, schimbând modul în care gândești, simți, chiar și modul în care te comporți. EFT este o metodă foarte rapidă și simplă de a reduce intensitatea de amintiri traumatice. Toată lumea a avut cel puțin o traumă de-a lungul vieții. Pentru cei norocoși, aceste evenimente traumatice au fost rare și ușoare, pentru unii însă, traumele din copilărie au fost marcante. Cei mai mulți dintre noi se încadrează undeva între aceste două extreme. De-a lungul anilor, ne-am construit un bagaj de amintiri traumatice, întărit de experiențele negative ca tineri adulți. Până la maturitatea deplină, ne-am format comportamente și strategii de adaptare bazate pe aceste experiențe care au modelat creșterea noastră emoțională. Eficacitatea EFT a fost dovedită mai ales în tratamentul tulburării de stres post-traumatic sau PTSD (Post-Traumatic Stress Disorder). Mii de soldați se întorc din Irak și Afganistan măcinați de PTSD, iar ei recurg, de regulă, la soluțiile EFT. Studiile au aratat că simptomele PTSD se pot diminua rapid ca intensitate, prin intermediul EFT care poate să înlăture amintirile traumatice”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare