Primăria, arbitru acuzat în războiul școlilor pentru supremație în centru
Actualitate by Actual de Cluj - mai 19, 2015 0 791
Funcționează într-o clădire revendicată de pe Emil Isac, iar proprietarul acesteia, primăria clujeană, le-a mai luat un spațiu pe care l-a cedat unei alte școli din centru. Conducerea Colegiului Economic Iulian Pop acuză o practică discreționară a primăriei de a trata școlile clujene în funcție de interesele consilierilor din Consiliile de Administrație. „La primărie nu știe stânga ce face dreapta. Ne-au pus pe noi să verificăm în ce stadiu se află cererea de retrocedare, deși primăria e proprietarul clădirii. În plus, ne-au mai luat din administrare o clădire”, susține conducerea.
Deși colegiul economic a făcut demersuri începând cu 2005 pentru repararea spațiului de pe Memorandumului nr. 22, anul acesta primăria l-a cedat în administrare școlii Bob, fără ca profesorii și elevii să aibă vreun drept de apel. „Cu toate că avem o tradiție și clădirea de pe Emil Isac în care funcționăm datează din 1921, cu toate că am fost pe locul 18 în țară după rezultatele la Bac, atât primăria cât și Inspectoratul Școlar nu vor altceva decât să dispărem până la urmă din oraș”, tranșează conducerea.
N-au contat dovezile și memoriile prin care au demonstrat că, în fiecare an, s-au adresat primăriei și Consiliul Local, din 2002 până în prezent, solicitând fonduri pentru a repera clădirile în care funcționează. Consilierii locali au votat recent pentru retragerea dreptului de administrare a Colegiului Economic asupra spațiului de pe Memorandumului nr. 22 și darea lui în administrare școlii Ioan Bob pe motiv că aceasta trebuie să evacueze un spațiu din Piața Unirii retrocedat pentru care a trecut termenul legal de cinci ani în care putea să-l folosească cu chirie.
„În scrisoarea primarului trimisă la începutul anului clujenilor, primarul a menționat că spațiul de pe Memorandumului va fi reabilitat și că în el vor funcționa pe lângă clasele liceului și câteva clase ale școlii Bob. Nu a fost vorba niciun moment că ni se va retrage nouă dreptul de administrare, deși toată lumea din primărie știa că ne-am luptat de ani de zile pentru ca spațiul de pe Memorandumului să fie reparat și dat în funcțiune. Acum nimeni nu a intervenit. Domnul viceprimar Șurubaru știa situația pentru că este părinte de absolvent al liceului nostru. În Consiliul de Administrație este Claudia Anastase care este și în Consiliul de Administrație la școala Bob. Normal că n-a intervenit pentru noi. De cealaltă parte, n-avem spațiu, Inspectoratul Școlar nu ne mai aprobă clase. Acum sunt patru clase de economic. Pentru anul viitor avem aprobate trei, în timp ce alte licee din țară au câte zece. În tot acest timp, școala Bob se poate extinde oricât în centru. Să fim serioși, câți dintre cei care au copii la Bob au domiciliul în zona centrală? Toți și-au făcut flotant. În continuare autoritățile fac discriminare între școli. În plus politica Inspectoratului a vizat mutarea nostră din centru în momentul în care s-a dorit unirea noastră cu LIA (Liceul de Industrie Alimentară). E normal să vrem să funcționăm pe Emil Isac. E aproape pentru elevii noștri care vin și din alte localități. Acum aceștia pot circula cu mijloacele de transport în comun care îi lasă aproape”, au adăugat reprezentanții colegiului.
În prezent colegiul are 534 de elevi. Conducerea Colegiului Economic a formulat o plângere prealabilă împotriva hotărârii prin care Consiliul Local i-a retras dreptul de administrare asupra spațiului de pe Memorandumului nr. 22.
Viceprimarul Anna Horvath a declarat că pe subiect nu sunt noutăți și că, mai mult, Inspectoratul Școlar Județean a fost de acord cu darea în administrare a clădirii către școala Bob. „Sunt nemulțumiți, însă hotărârea s-a luat. Și școala Bob este suprasolicitată și are un număr mai mare de elevi, așa încât nu mai face față cu spațiile pe care le are. E greu să te decizi în astfel de situații care este găina și care sunt ouăle. N-am primit un alt punct de vedere de la Inspectoratul Școlar, așa că, având în vedere că școala Bob trebuie să părăsească niște spații în care stătea cu chirie, am decis în favoarea acesteia”, a explicat Anna Horvath.
Viceprimarul Gheroghe Șurubaru spune că nu avea ce să facă deoarece școala Bob rămâne cu elevii în stradă, așa că a fost vorba despre o urgență pe care primăria a fost nevoită să o rezolve. „Nu cunosc exact situația revendicării clădirii principale în care funcționează. Dar mă voi interesa. Oricum chiar dacă se va retroceda, ei mai au dreptul cinci ani să funcționeze în aceasta. Dacă va fi necesar, și pentru ei vom căuta cea mai bună variantă”, a menționat Șurubaru.
Consilierul local Claudia Anastase a menționat că în situația de față o școală care nu are probleme atacă o altă școală care va fi evacuată începând din 1 iulie. „Pentru cea evacuată imediat, inspectoratul și primăria a găsit o soluție. De ce credeți că au spus ei că eu sustin Școala Bob și nu pe ei? Copilul meu care învață la școala Bob nu este printre cei afectați de evacuare. Oricum nu puteam să lăsăm alți elevi să țină cursuri pe băncile din parc. Le inteleg supărarea, dar afirmația lor legată de susținerea mea, câtă vreme nu am participat la vot, nu e corectă. În plus, ca să vii la ședințele Consiliul de Administrație trebuie să fii convocat din timp”, a spus Claudia Anastase.
Inspectorul Școlar Județean Valentin Cuibus a explicat că nu este vorba despre niciun fel de politică discriminatorie, ci de o convenție. „Ca să nu ne complicăm cu împărțirea cheltuielilor de funcționare s-a stabilit ca spațiul de pe Memorandumului să fie dat școlii Bob, dar să poată fi folosit și de Colegiul Economic. Din 14 săli, ei primesc 5 iar școala Bob 9. De fapt lor le este frică că, dacă peste doi ani numărul de elevi ai școlii Bob crește, iar al lor scade, atunci situația împărțelii nu va mai rămâne la fel. Aici nu discutăm dacă o lege este bună sau rea când vorbim de înscrierea copiilor la școală pe bază de flotant. Legea trebuie să o aplicăm. S-a încercat modificarea ei, însă nu s-a reușit din motive de încălcare a drepturilor cetățenilor. Noi ne-am dat un aviz consultativ. Clădirea de pe Memorandumului e în patrimoniul primăriei și aceasta n-a fost în funcțiune de ani buni. De cealaltă parte aveam o situația în care o școală e presată că elevii vor rămâne din septembrie pe drumuri. N-ai cum să dezvolți școli în centrul orașului, să fim serioși! Ei au avut două șanse istorice, să se unească cu Clujana și cu LIA care aveau probleme serioase. Le-au refuzat. Acum LIA ș-a revenit surprinzător. Iar trenul lor a plecat. Nu-i scotea nimeni din centru. Dimpotrivă, se puteau dezvolta. Mișcările cu repartizarea de clase sunt corecte. Puteau să aibă mai multe, dar au refuzat clasele de profesională. Este adevărat că în ceea ce privește profilul economic el trebuia păstrat în maxim două locuri. Însă la multe unități școlare au fost aprobate câte 7-8 profile, pe lege, în urmă cu mulți ani. Am reușit să le reducem la trei, însă este foarte greu ca odată funcțional, să-l elimini”, a subliniat Cuibus.
Sursa foto: www.flickr.com