Închide

Andreea Esca îşi lansează volumul de amintiri la Cluj

ActualitateCultură by Actual de Cluj - iun. 04, 2014 0 318

Celebra crainică de televiziune Andreea Esca vine la Cluj ca să-şi lanseze cartea şi să dea autografe pe nou-lansatul volum.

Esca îşi lansează duminică volumul de amintiri „Ce-am făcut când am tăcut”, duminică la ora 14 la librăria Humanitas – cartea e cel mai bine vândut titlu al editurii la târgul de carte Bookfest, ce a avut loc în București zilele trecute.

„Andreea Esca este ştirea României. Sunt generaţii care au crescut cu ea în minte, pe ecranul ProTV. Însă o jurnalistă de ştiri profesionistă nu le vorbeşte oamenilor cu chiar cuvintele ei. Oricât ar fi de ataşantă, trebuie să rămână şi impersonală, să nu lase să se vadă prea mult dincolo de chip şi voce. În cartea aceasta, Andreea Esca simte nevoia să ne spună cuvintele ei. Să ne transmită ştiri despre ea şi despre oameni, altfel decât la televizor. Andreea păşeşte dincoace de ecran, printre noi”, spune despre volum reputatul jurnalist Cristian Tudor Popescu.

„Când un om cu un contur public pronunţat îşi schimbă registrul de comunicare, lumea devine atentă şi curioasă. Andreea Esca îşi asumă riscurile şi, plecând de la microfonul ştirilor, se instalează în faţa computerului. Rezultatul e un autoportret din cuvinte. Ştim, e-adevărat, că autoportretul clasic presupune de obicei o strategie a avuabilului. Artistul îşi alege o postură convingătoare, iar noi, privitorii, îl vedem în primul rând cu ochii lui. Ce-am făcut când am tăcut e un portret atipic, şi asta nu doar fiindcă frazele ţin loc de culori. E atipic şi fiindcă Andreea Esca nu-şi falsifică amintirile şi viaţa. E sinceră, cordială, sensibilă. Preferă să fie autentică în loc să-şi dea cu fard pe viaţă. Îşi păstrează anumite candori şi nu se sustrage nostalgiilor. Scrie neîmpovărată de propriul brand, ci înveselită de gândul că le poate spune şi altora poveşti despre copilărie, adolescenţă şi prima iubire”, spune despre ea şi Radu Paraschivescu.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare