Închide

VIDEO Singurul parc clujean în care plătești ca să intri e modernizat pe 7 milioane de euro. Care sunt problemele proiectului

ActualitateEducaţie by Mihai Prodan - iun. 04, 2014 0 516

Singurul parc din Cluj-Napoca unde plătești ca să intri va fi modernizat pe bani europeni – lucrările sunt deja la jumătate – iar asfaltarea aleilor atrage nemulțumirea unei bune părți dintre vizitatori, în special cei care folosesc aleile pentru alergat.

Parcul Iuliu Hațieganu e modernizat în aceste luni – termenul folosit de Universitatea „Babeș-Bolyai” e „reabilitare” – iar vizitatorii sunt întâmpinați acum de muncitori și de excavatoare, buldozere, pickamere, noroi sau asfalt în funcție de zona în care se află. Însă, ca să ajungă în parc, vizitatorii trebuie să achite o taxă – modică, de 2 lei, dar e singurul parc din oraș care percepe o astfel de taxă. Sunt doar două porți de intrare în acesta iar la fiecare se află, la post, câte un paznic. Acum parcul va fi reabilitat cu o sumă importantă de bani europeni, în total 31,7 milioane de lei (7 milioane de euro). S-ar putea crede că, o dată ce această sumă e investită în parc, Universitatea „Babeș-Bolyai” ar putea renunța la taxa de intrare. Nici vorbă, însă, spune prorectorul responsabil cu finanțarea, Dan Lazăr: cheltuielile cu întreținerea parcului sunt mari iar taxa de 2 lei ajută la acoperirea lor. Nu sunt sume mici: peste 554.000 lei anul trecut din chiria terenurilor sau abonamentele la sălile de sport, adică jumătate din cheltuielile totale de întreținere a parcului, care anul trecut au fost de 1,06 milioane. Cele mai mari sume merg pentru acoperirea facturilor la apă: parcul are cișmele și o rețea de conducte ce nu a fost modernizată din anii ’70.

Cu cele 7 milioane de euro UBB supraetajează clădirea Facultății de Educație Fizică și Sport, reabilitează rețeaua de alimentare cu apă și cea de canalizare, și modernizează cinci terenuri de sport cu suprafață sintetică, tribune și nocturnă, dar și un teren de fotbal cu gazon sintetic și cu tribună, nocturnă și tabelă de marcat. Rețeaua electrică va fi refăcută iar căile de acces, care vor avea și rigole, vor fi reabilitate, în total sunt 4.800 metri liniari. Lucrările ar urma să fie terminate în septembrie.

Lucrările de reabilitare a parcului au dus la tăierea a 150 de copaci, adică 5% total, gest care a atras dezaprobarea activiștilor civici, alături de asfaltarea aleilor din pământ. Adrian Dohotaru e cercetător la UBB și activist civic – a inițiat o campanie de strângere de semnături pentru a obliga UBB să renunțe la asfaltarea aleilor, fără succes însă. În plus, Dohotaru cere nu doar renunțarea la taxa de intrare, ci deschiderea parcului pentru a face legătura între cartierele Mănăștur și Grigorescu. Acum, parcul e împrejmuit cu garduri din ciment iar accesul se face prin doar două porți – pe Splaiul Independenței și în vecinătatea Sălii Sporturilor.

Vezi atmosfera de la dezbaterea de azi privind lucrările de reabilitare a parcului și ce nemulțumiri are Dohotaru:

Vezi ce răspunde decanul facultății de educație fizică și sport și de ce spune că lucrările de reabilitare sunt necesare și firești:

Vezi cum arată acum parcul:

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.