Închide

Amplă rețea de distribuție de droguri cu tentacule la Cluj, aduceau drogurile cu o firmă de transport persoane

ActualitateTop News by Actual de Cluj - mai 08, 2019 0 583

Doi bărbați de 37 și 20 de ani au fost prinși în flagrant la Cluj după ce ar fi introdus în țară prin intermediul unei firme de transport persoane 300 de grame de cannabis, o jumătate de kilogram de rezină de cannabis și 12 kilograme de cocaină din Barcelona, ce ar fi urmat să fie distribuite în Brașov.

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Brașov, sub coordonarea procurorilor DIICOT Brașov au destructurat un grup infracțional organizat, specializat în trafic de droguri de risc și de mare risc. Un număr de 12 persoane sunt cercetate în dosar.

Dosarul a fost deschis în octombrie dar probarea activității infracționale a început în 9 aprilie, când a fost organizat un flagant, în Brașov, în urma căruia a fost prins un tânăr, de 17 ani, în timp ce vindea cannabis, cu 50 de lei pe gram. Asupra lui, în urma controlului corporal, au fost gasite 12 plicuri cu droguri, aproximativ 10 grame, și 450 de lei, bani susceptibili a proveni din vânzarea de droguri. Au mai fost depistați alți doi tineri, de 17 și 18 ani, care aveau asupra lor diverse cantități de cannabis.

În aceeași zi, polițiștii și procurorii au efectuat 5 percheziții domiciliare în Brașov, la cei trei tineri, dar și la alți doi, care aveau legătură în cauză. Toți cinci au fost reținuți pentru 24 de ore și cercetați sub control judiciar.

În cursul zilei următoare, au fost efectuate alte 3 percheziții domiciliare în Dâmbovița și două în Capitală la alți membri ai grupării. La locuința din București a unuia dintre ei, un bărbat de 28 de ani, au fost găsite aproximativ 270 de grame de cannabis și 21.000 de lei, bani susceptibili a proveni din vânzarea de droguri. Acesta a fost reținut, iar ulterior, Tribunalul Brașov a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Două săptămâni mai târziu, pe raza județului Cluj, au fost prinși în flagrant doi bărbați, unul de 37 de ani și altul de 20, care ar fi introdus în țară, prin intermediul unei firme de transport persoane, 300 de grame de cannabis, 500 de grame de rezină de cannabis și 12 grame de cocaină, droguri aduse din Barcelona, care ar fi urmat să ajungă pe piața brașoveană. Investigațiile au continuat cu percheziții la locuințele din Brașov ale celor doi, unde au mai fost găsite aproximativ 50 de grame de cannabis și un gram de cristale de metamfetamină.

Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă pe numele lor, de către Tribunalul Brașov, arestarea preventivă, pentru 30 de zile.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare