Alexandru Rafila vrea ca antiviralul Favipiravir să ajungă în farmacii: Poate să scurteze durata bolii, dar nu influențează riscul de deces
ActualitateSănătateSinteză știri naționale by Actual de Cluj - ian. 11, 2022 0 204
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, marți, că se fac demersuri pentru ca antiviralul Favipiravir să poată fi cumpărat din farmacii, însă a avertizat că acest medicament poate să scurteze durata bolii, dar nu influențează riscul de deces și, totodată, este foarte toxic.
Alexandru Rafila a precizat că nu pot să ajungă în farmacii decât medicamente recomandate de comisia de specialiști a Ministerului Sănătății.
„Încercăm să facem acest lucru pentru Favipiravir – poate să scurteze cu 2-3 zile durata bolii, dar nu influențează în niciun fel formele complicate sau decesul. Pot lua numai persoanele evaluate și cu prescripție medicală, pentru că sunt medicamente foarte toxice, care influențează inclusiv sracina”, a subliniat ministrul.
În ceea ce privește Arbidol, ministrul Sănătății a precizat că „este un medicament pentru care nu există la nivel global niciun studiu care să arate că influențează în vreun fel infecția cu coronavirus. Prin urmare, comisia Ministerului Sănătății nu a putut să-l recomande pentru a putea fi aprobat pentru punerea pe piață”, relatează g4media.ro
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Razie pe șoselele Clujului: peste 1.500 șoferi amendați și zeci de permise ridicate în câteva zile, 100 șoferi amendați pentru lipsa luminilor
apr. 15, 2026 0
-
Avocatul șefului ARR, arestat la Cluj după 500.000 euro în cutiile de pantofi, invocă CEDO după ce Curtea de Apel a menținut arestul preventiv: „Deficiențe grave de legalitate”
apr. 15, 2026 0
