Închide

Ale tinereții valuri… Echipa copiilor de la “U” a câștigat prima etapă din liga secundă. De ce e impresionantă victoria de la Târgoviște

SportTop News by Catalin Suciu - aug. 30, 2015 2 2677

“U” Cluj a debutat perfect în liga a doua, impunându-se la Târgoviște cu 1-0, după un drum de șapte ore și jumătate cu autocarul. Și, ca o paranteză, Universitatea a aliniat cea mai tânără echipa din primele trei eșaloane, cel puțin, având media de vârstă de 20,27 ani!
Există viață și după Liga 1 pentru Universitatea Cluj. Cel puțin la nivel sportiv. Fără fotbaliști cu experiență, forțată de împrejurări, “U” a dat credit juniorilor pe care i-a crescut în ultimii ani. Iar debutul în liga secundă a fost cât se poate de reușit. Calcan a deschis scorul la Târgoviște după o pasă primită de la Patrik Popescu (15), iar Ursu a ratat alte câteva ocazii importante. Kovacs a fost apoi eliminat după două cartonașe galbene încasate, iar gazdele au echilibrat meciul, însă n-au reușit să puncteze pe tabelă. 1-0 pentru “U” Cluj și un start perfect pentru o generație de fotbaliști care vrea doar să joace fotbal. Să joace pentru “U”!

“Meciul a fost extraordinar de greu. Am făcut șapte ore jumate pe drum, iar la ora meciului erau 45 de grade la nivelul gazonului. Am dominat, am înscris repede și am avut încă vreo 5 situații de a înscrie. A venit apoi acea eliminare a lui Kovacs, iar pe fondul acesteia adversarii au echilibrat jocul. Mă bucur foarte mult pentru acești copii, aici crește o echipă foarte frumoasă”, a explicat antrenorul Marius Popescu.

Media de vârstă a primului “11” aliniat la Târgoviște este de 20, 27 ani.

Niczuly (20 de ani) – Dulap (20 de ani), Mutu (20 de ani), Cordoș (21 de ani), Coc (20) – Kovacs (22 de ani), Boboc (20 de ani) – Ursu (21 de ani), Calcan (21 de ani), Popescu (19 ani) – Schieb (19 ani)

Au mai intrat: Butean (19 ani), Greu (20 de ani) și Cândea (20 de ani)

 

Celelalte rezultate din prima etapă,  seria a II-a 

Metalul Reşiţa – Olimpia Satu Mare 0-5

FC Caransebeş – CSM Râmnicu Vâlcea 3-1

UTA Bătrâna Doamnă – Gaz Metan Mediaş 1-2

Unirea Târlungeni – Şoimii Pancota 2-3

FC Bihor – CS Mioveni 0-2

FC Municipal Baia Mare – FC Braşov 1-1

Chindia Târgovişte – Universitatea Cluj 0-1

2 comentarii

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.