Închide

Agerpres: Judecătoria Gherla a decis că Monica Iacob Ridzi poate fi eliberată condiționat

Actualitate by Actual de Cluj - oct. 27, 2017 0 417

Fostul ministru al Turismului Monica Iacob Ridzi ar putea fi eliberată condiționat din Penitenciarul Gherla, în urma unei decizii pronunțate, în această după-masă, de Judecătoria Gherla.

Decizia poate fi atacată cu recurs de procurorii DNA în termen de trei zile de la pronunțare. Avocatul Monicăi Iacob Ridzi, Tiberiu Ban, a declarat, pentru Agerpres, că nu poate să comenteze în legătură cu solicitarea de eliberare condiționată, deoarece așa i-au cerut clienții săi. „Familia nu dorește comentarii. Mă iertați, am vorbit cu soțul și nu aș vrea să comentez fără aprobarea familiei. M-au rugat să nu comentez”, a subliniat Tiberiu Ban.

Ridzi a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la cinci ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu privind fapte ce au avut loc în 2009, e vorba de manifestările organizate de Ziua Tineretului în mai 2009. Fosta sa consilieră, Ioana Vârsta, a fost condamnată și ea la cinci ani de închisoare.

Citește și:

Dejeanul.ro: Monica Iacob Ridzi, în lacrimi, în față unui judecător din Gherla | A cerut eliberarea condiționată

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare