Închide

Aeroportul e pe cont propriu. Consiliul Județean nu-i mai dă bani

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - iul. 21, 2016 1 741

Ani de zile, administrația județeană clujeană a pompat zeci de milioane de euro în proiectele de investiție ale Aeroportului, neglijând complet lucrările de modernizare a drumurilor din județ. Că a fost vorba despre construcția noilor terminale de pasegeri (plecări și sosiri), despre realizarea noii piste de aterizare-decolare, despre cofinațarea unor proiecte europene sau despre diverse lucrări de întreținere, Consiliul Județean Cluj a direcționat Aeroportului, în fiecare an, cea mai mare parte din bugetul destinat proiectelor de dezvoltare a județului. Așa se face că drumurile județene arată de ani de zile de parcă ar fi trecut printr-un bombardament.

În schimb, Aeroportul clujean nu a întors un leu Consiliului Județean Cluj, cu toate că ar avea obligația să facă lucrul acesta, mai ales dacă ținem seama de veniturile considerabile cu care se alege atât din taxele și suprataxele aeroportuare (mai mari decât oriunde în altă parte), cât și de pe la chiriași și companii aeriene. Când s-a constituit bugetul pentru 2016, directorul Aeroportului, David Ciceo, a avut grijă să se prezinte la Consiliul Județean cu un bilanț care arată, pentru anul 2015, un profit de…exact zero lei. Mai precis, Ciceo a declarat zero pierderi și zero profit, de la nivelul a ditamai regia, care gestionează un trafic anual de peste 1 milion de pasageri. Cu o astfel de performanță „contabilicească”, legea nu-l mai obligă să returneze vreun leu Consiliului Județean, cidimpotrivă, îi oferă posibilitatea să mai ceară, oricât de mult, pentru că nu-i așa, bugetul public rămâne întotdeauna o vacă mult mai bună de muls pentru „managerii de top” din cadrul companiilor și regiilor patronate de Consiliul Județean.

Managerul Aeroportului voia bani pentru „studii tehnice” tot de la Consiliul Județean. Tișe direcționează banii la drumuri 

Și anul acesta, conducerea Aerportului avea pretenția să obțină de la Consiliul Județean măcar vreo 4 milioane de lei, pentru realizarea documentației tehnice de prelungire a lucrărilor la noua pistă de aterizare-decolare. La început de an, când s-a aprobat bugetul județului, forul administrativ chiar a rezervat această sumă pentru Aeroport.  Numai că noul președinte al Consiliului Județean, Alin Tișe, a anunțat că printr-o rectificare de buget, banii rezervați pentru Aeroport vor fi mutați la drumuri. „Am decis să facem o rectificare bugetară și să transferăm acești bani pentru lucrări de modernizare a drumurilor. În acest moment nu avem ca prioritate să cheltuim pentru extinderea pistei de aterizare-decolare. Avioanele mari pot ateriza în condiții excelente pe pista actuală. Desigur, am convenit cu domnul Ciceo că dacă Aeroportul va avea resurse, se poate apuca de treabă, însă, în ceea ce ne privește, în perioada următoare ne vom concentra pe lucrările la drumuri”, a comentat Tișe într-o conferință de presă.

Totodată Tișe a subliniat că nicio companie/regie din cele aflate în subordinea Consiliului Județean nu aduc venituri la bugetul județului, și că administrația județeană nu are nici un beneficiu financiar de pe urma lor, deși le patronează de ani buni, asigurându-le fonduri importante de investiții. „Într-adevăr, aceste obiective nu ne aduc bani, doar ne consumă banii, și întrebarea care s-ar pune: de ce le mai ținem?! Să sperăm că în viitor vom găsi o strategie eficientă, în ceea ce le privește, pentru că e necesar să investim banii și în drumuri și în alte proiecte de dezvoltare, a adăugat Tișe.

UTI începe construcția la un nou parking, în incinta Aeroportului 

Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, a mai dezvăluit că administratorul parcării din incinta Aeroportului, compania UTI, și-a manifestat dorința de a demara proiectul construcției parkingului suprateran de 1470 de locuri. Obiectivul va avea 3 etaje, iar termenul de execuție este de 12 luni. Tișe și-a exprimat convingerea că după ce se va realiza acest parking, vor scădea mult prețurile pentru locurile de parcare din Aeroport: „Am primit mai multe plângeri cu privire la tarifele pentru parcări. După ce se va realiza acest parking, lucrurile vor sta altfel. Oricum, operatorul va avea concurență aprigă și de vis-a-vis de Aeroport, unde am înțeles că se mai construiește o parcare privată, și atunci, în mod clar, va fi nevoit să scadă semnificativ tarifele”.

 

 

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare