Accidentul de pe cel mai periculos drum din Cluj, soldat cu un mort, cauzat de șoferul unui tir care a intrat pe contrasens
Actualitate by Actual de Cluj - feb. 13, 2024 0 1624
Accidentul de dimineață de pe cel mai periculos drum din Cluj, soldat cu un mort, a fost provocat de șoferul tir-ului, care a intrat pe contrasens pe fondul carosabilului umed și a acroșat cu semiremorca o autoutilitară condusă din sens opus, al cărei șofer a decedat.
Accidentul a fost înregistrat în jurul orei 8.50, pe DN1 – E60, în localitatea Dumbrava, între o autoutilitară și un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor și o semiremorcă. Din primele verificări efectuate la fața locului polițiștii au constatat că șoferul ansamblului de vehicule, un bărbat, de 38 de ani, din Brăila, care circula pe direcția Bihor-Cluj, în condiții de carosabil umed ar fi pătruns pe sensul opus de mers, acroșând cu semiremorca autoutilitara condusă de un bărbat de 49 de ani din Cluj-Napoca. Din nefericire, în urma accidentului a rezultat decesul bărbatului de 49 de ani și rănirea pasagerului din autoutilitară, un bărbat de 52 de ani, care a fost transportat la spital.
Șoferul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. A fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Amintim, aseară un alt accident grav a fost înregistrat tot pe DN1E60 și tot prin intrarea pe contrasens pe fondul carosabilului umed. Aici detalii
Citește și:
