Accident în această după-masă pe centura Vâlcele – Apahida, o mașină s-a răsturnat, 5 răniți
Actualitate by Actual de Cluj - aug. 30, 2023 0 207
Accident în această după-masă pe centura Vâlcele – Apahida, o mașină s-a răsturnat în afara carosabilului.
Accidentul a avut loc în jurul orei 19.20. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 32 de ani, în timp ce conducea autoturismul înspre localitatea Feleac, ar fi pierdut controlul asupra autovehiculului, părăsind partea carosabilă. În urma accidentului au rezultat cinci victime, dintre care doi minori de 7, respectiv 16 ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind înregistrată concentrația de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și unul SAJ, unde au găsit un autoturism răsturnat cu ocupanții ieșiți din acesta. Cei cinci au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Conform primelor evaluări aceștia erau în stare de conștiență, erau cooperanți și prezentau afecțiuni ușoare, au arătat echipajele de urgență.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Bărbat de 42 de ani, arestat preventiv de Tribunalul Cluj într-un dosar de trafic de droguri de mare risc / Substanțele erau pregătite pentru vânzare în sute de plicuri
nov. 14, 2026 0
-
Bărbat de 52 de ani, reținut după ce ar fi agresat un tânăr de 20 de ani și o minoră de 16 ani la un eveniment din Călărași. Avea asupra sa un cuțit și o țeavă metalică
nov. 14, 2026 0


