Închide

Accident cumplit în această dimineață, pe Calea Florești. A fost avariată și o mașină de pompieri

Actualitate by Actual de Cluj - dec. 07, 2019 0 1751

Un grav accident de circulație s-a petrecut în această dimineață, în jurul orei 8.00, pe drumul spre Florești, dinspre Cluj-Napoca. Pompierii sosiți la locul accidentului au găsit trei autoturisme avariate. Un bărbat a suferit mai multe traumatisme și se afla încarcerat într-una dintre mașini. Alți doi ocupanți erau ieșiți din autoturisme. Unul dintre ei se afla întins pe jos, însă amândoi erau conștienți și cooperanți. Reprezentanții ISU Cluj au anunțat că a fost nevoie de intervenție suplimentară, fiind solicitate încă două mașini de pompieri. Una dintre aceste mașini a fost de asemenea acroșată de un autoturism, chiar înainte de a ajunge la locul accidentului. „Autospeciala care se deplasa din subunitatea de pe strada Johannes Gutenberg a fost acroșată în timpul deplasării de către un alt autoturism, la cca 200 de metrii de locul unde trebuiau să ajungă. Ocupanții din mașină nu au suferit leziuni în urma accidentului și nici pompierii din autospecială. Roata autospecialei a fost spartă, drept pentru care autospeciala nu a mai putut continua deplasarea, iar pompierii au luat echipamentele de descarcerare și le-au dus cu forțele proprii, până la locul evenimentului”, a anunțat ISU Cluj.

”La locul accidentului a ajuns autospeciala din Punctul de Lucru Florești, astfel că bărbatul din autoturism a fost extras cu echipamentele speciale, pentru evitarea agravării posibilelor afecțiuni suferite. Ambulanța SMURD i-a transportat la spital pe toți cei trei răniți” – a mai transmis ISU.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu